Pe aceeași temă
„Am spus clar că noi credem că au fost comise crime de război în Ucraina de ruşi, de Vladimir Putin şi că el şi ceilalţi ruşi implicaţi în această campanie trebuie să fie traşi la răspundere”, a punctat Thomas-Greenfield într-o conferinţă de presă la Bucureşti, relatează Agerpres.
Ea a adăugat că „propaganda” Rusiei este de a nega ceea ce se întâmplă în Ucraina.
„Dacă ar trebui să credem Rusia, tot ce vedem, tot ce relataţi dumneavoastră sunt lucruri false. Aceasta este propaganda lor. Dar dumneavoastră, ca reporteri, ştiţi adevărul, oamenii care trăiesc şi suferă în Ucraina ştiu adevărul şi ucrainenii care se refugiază în România şi în alte ţări ştiu adevărul, aşa că Rusia poate continua cu minciunile şi propaganda, dar putem toţi vedea adevărul, există faptele”, a explicat ambasadorul SUA la ONU.
Linda Thomas-Greenfield a subliniat că Rusia a fost „izolată” în Consiliul de Securitate al ONU. „Chiar dacă au veto, nu ne pot amuţi prin veto, nu pot să ne anuleze prin veto unitatea pe care am creat-o în Consiliul de Securitate şi, mai larg, în Adunarea Generală ONU. Ei pot continua cu propaganda, dar nimeni nu o crede şi nimeni îi ascultă”, a afirmat diplomatul american.
Linda Thomas-Greenfield: Participarea Rusiei în Consiliul Drepturilor Omului este o farsă
Participarea Rusiei în Consiliul Drepturilor Omului „este o farsă” şi „este momentul ca Adunarea Generală a ONU” să suspende această ţară din forul Organizaţiei Naţiunilor Unite, a mai declarat, luni, într-o conferinţă de presă la Bucureşti, ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield.
Ea a adăugat că „atacurile brutale, îngrozitoare asupra civililor, documentate ieri de jurnalişti în Bucea (Bucha), au şocat o lume întreagă şi au trezit-o la realitate”, arătând că „membri ai forţelor ruse au comis crime de război în Ucraina”.
Thomas-Greenfield a vorbit despre demersurile care se vor face pentru a suspenda Rusia din Consiliul Drepturilor Omului.
„Credem că Rusia trebuie să fie trasă la răspundere. Mă întorc la New York să fac două lucruri: unu - voi merge la Consiliul de Securitate mâine dimineaţă şi voi aborda cu fermitate şi direct acţiunile Rusiei; doi - în coordonare strânsă cu Ucraina, ţările europene şi alţi parteneri de la ONU vom cere suspendarea din Consiliul Drepturilor Omului”, a punctat diplomatul.
Diplomatul a amintit că 140 de state din ONU au condamnat Rusia şi a cerut eforturi rapide, suplimentare.
„Imaginile din Bucea şi dezastrul de pe teritoriul Ucrainei cer să ne ridicăm la nivelul declaraţiilor cu acţiuni. Nu putem lăsa un stat membru subversiv cu toate principiile noastre fundamentale să continue să fie în Consiliul Drepturilor Omului. Rusia nu ar trebui să aibă o poziţie de autoritate acolo şi nici nu trebuie să permitem Rusiei să îşi folosească rolul în Consiliu ca instrument de propagandă, pentru a sugera că ar avea vreo preocupare legitimă legată de drepturile omului. De fapt, vedem în fiecare zi, inclusiv ieri, relatări despre cât de puţin le pasă de drepturile omului. Participarea Rusiei în Consiliul Drepturilor Omului este o farsă. Face rău credibilităţii Consiliului în ONU în general. Pur şi simplu este greşit. De aceasta credem că este momentul pentru Adunarea Generală a ONU să o suspende”, a mai spus Linda Thomas-Greenfield.