Pe aceeași temă
În cadrul primei vizitei americane în capitala Ucrainei de la invazia Rusiei, secretarul de stat Antony Blinken şi secretarul Apărării Lloyd Austin i-au spus preşedintelui ucrainean şi consilierilor săi că SUA vor oferi peste 300 de milioane de dolari în finanţare militară externă şi au aprobat o vânzare de muniţie în valoare de 165 de milioane de dolari, potrivit CNN.
Blinken a spus că Rusia continuă să „brutalizeze” anumite părţi ale Ucrainei, adăugând că ucrainenii „se ţin tare” în faţa unui război devastator.
El a adăugat că Rusia „eșuează în Ucraina” și că „Ucraina învinge” .
„Rusia a încercat să distrugă suveranitatea și independența Ucrainei. A eșuat. A încercat să demonstreze puterea armatei sale, a economiei sale. Desigur, vedem exact contrariul. Nu știm cum va continua război, dar știm că o Ucraină suverană și independentă va exista mult mai mult timp decât va rămâne Vladimir Putin la conducere,” a continuat el.
Oficialul american a adăugat că întâlnirea cu Zelenski a durat trei ore.
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a spus că nevoile Ucrainei se schimbă în funcție de evoluția luptelor, în parte pentru că accentul invaziei rusești s-a mutat spre estul țării.
„Au nevoie de arme cu rază lungă de acțiune. I-ați auzit spunând că au nevoie de tancuri. Și facem tot ce putem pentru a le oferi sprijinul care să fie eficient în această etapă a luptei”, a spus Austin.
El a adăugat că a văzut „indicii” că „multe țări se vor alătura și vor furniza muniții și obuziere suplimentare” Ucrainei.