Armata rusă deschide coridoare umanitare în Ucraina care duc spre Rusia și Belarus

Redactia | 07.03.2022

Armata rusă a anunțat luni deschiderea mai multor coridoare umanitare și instituirea unor încetări locale a focului pentru evacuarea civililor din Harkiv, Kiev, Mariupol și Sumî, scrie AFP.

Pe aceeași temă

UPDATE - Un purtător de cuvânt al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a reacționat dur, spunând că mișcarea Rusiei este „total imorală” și că Moscova încearcă „să folosească suferința oamenilor pentru a crea o imagine pentru televiziuni”.

„Sunt cetățeni ai Ucrainei, ar trebui să aibă dreptul de se evacua pe teritoriul Ucrainei”, a declarat purtătorul de cuvânt pentru Reuters.

„Aceasta este una dintre problemele care provoacă distrugerea coridoarelor umanitare. Rușii par să fie de acord cu ele, dar vor să le folosească pentru a-și crea o imagine pozitivă și vor ca aceste coridoare să conducă în direcția lor”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

„Forțele ruse, în scop umanitar, declară un „regim al liniștii” de la 10:00 a.m. (7:00 GMT) pe 7 martie și deschiderea coridoarelor umanitare”, a declarat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat.

0

Raniti la MariupolFoto: Captura Twitter

Armata rusă va opri focul pentru a deschide coridoare umanitare în mai multe orașe ucrainene, inclusiv în capitala Kiev, anunță Reuters. Potrivit sursei citate, coridoarele umanitare sunt deschise luni, la ora 10.00, ora Moscovei (9.00 ora României).

Coridoarele umanitare, care vor fi deschise și din orașele Harkov, Mariupol și Sumy, sunt înființate la cererea personală a președintelui francez Emmanuel Macron.

Potrivit hărților publicate de agenția de presă RIA, coridorul de la Kiev va duce spre Belarus, iar civilii din Harkov vor avea doar un coridor care duce spre Rusia. Coridoarele de la Mariupol și Sumy vor duce atât spre alte orașe ucrainene, cât și spre Rusia.

 Cei care vor să părăsească Kievul vor putea fi transportați în Rusia, a spus Ministerul Apărării din Rusia, adăugând că va folosi drone pentru a monitoriza evacuarea. „Încercările părții ucrainene de a înșela Rusia și întreaga lume civilizată... sunt inutile de data asta", au transmis rușii.

 Două operațiuni de evacuare planificate din Mariupol și orașul din apropiere Volnovakha au eșuat în ultimele două zile, deoarece părțile s-au acuzat reciproc că nu au oprit focurile și bombardamentele.

 Numai în Mariupol, autoritățile ucrainene au declarat că intenționează să evacueze peste 200.000 de civili, reprezentând jumătate din populația orașulu

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22