Asalt asupra unei televiziuni din Afganistan. 100 de persoane, luate ostatice

Dora Vulcan | 07.11.2017

Un post privat de televiziune în capitala afgană Kabul a fost atacat marți de cel puțin doi bărbați care au intrat în clădire după producerea unei explozii, a anunțat un responsabil de securitate.

SHARE 0

Pe aceeași temă

 

 

 Unul dintre atacatori a fost ucis de gardieni, în timp ce altul s-a luptat cu forțele de securitate cu grenade de mână, potrivit oficialului, citat de Reuters, transmite Agerpres.

    

În timpul atacului, Shamshad TV, un post în limba paștună, și-a oprit programul normal, transmițând doar o miră.

    

Nu a existat niciun indiciu imediat privind eventuale victime sau identitatea atacatorilor, dar insurgenții talibani au respins deja orice implicare.

    

Acesta este cel mai recent atac dintr-o serie asupra jurnaliștilor afgani și lucrătorilor în domeniul mass-media.

 

Anul trecut, șapte membri ai celui mai mare post de televiziune privat din Afganistan, Tolo, au fost uciși de un atacator sinucigaș cu bombă din rândul talibanilor.

Comentarii 0

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22