Pe aceeași temă
stire in curs de redactare
O persoana a deschis focul joi intr-un complex cinematografic din Viernheim, la 60 de km de orasul german Frankfurt, informeaza presa germana citata de Reuters. Circa 50 de persoane sunt ranite. F.A.Z. informeaza, citand surse din politie, ca s-au auzit 4 focuri de arma, si ca este putin probabil sa fie vorba despre o arma automata.
Cronologie realizată de Hotnews:
19:18 Ministrul de Interne al landului Hesse a declarat ca atacatorul parea sa fie "un om cu probleme" de natura psihica, informeaza Reuters. Acesta avea o pusca sau o arma de asalt, iar politia a intervenit impuscandu-l, a mai spus ministrul Peter Beuth parlamentului din Hesse. Nu exista dovezi ca vreo alta persoana, in afara de atacator, ar fi fost ranita sau omorata.
18:24 Politia confirma ca a fost vorba despre o luare de ostatici, atacatorul a fost omorat si nu sunt persoane ranite, scrie Reuters.
18:02 Atacatorul a fost omorat de politie, scrie presa locala citandu-l pe ministrul de Interne German.
17:50 Politia din Frankfurt a anuntat ca un echipaj al fortelor speciale a plecat de la Frankfurt la Viernheim cu un elicopter. Autoritatile spun ca pot deocamdata sa confirme sau sa infirme existenta victimelor, relateaza Frankfurter Rundschau.
Darmstaedter Echo scrie ca intre 20 si 50 de persoane au fost ranite.
Suddeutsche Zeitung relateaza ca un barbat mascat a intrat in cladire la inceputul dupa-amiezii. Barbatul ar fi tras un foc de avertisment in aer, moment in care zeci de persoane au parasit in fuga cinematograful. F.A.Z. scrie, citand martori oculari, ca au urmat alte focuri de arma si ca s-ar inregistra mai multi raniti. Hessische Rundfunk scrie ca ar fi fost ranite 25 de persoane.
Potrivit Bild, ranile ar fi fost provocate de gaze lacrimogene.
***
Incidentul a avut loc la ora 15.00 a Germaniei. Circa 60 de forţe de ordine au fost dizlocate la faţa locului. Chiar în timpul transmisiunilor de la televiziunile de ştiri s-a produs o explozie, fără a se şti dacă a fost controlată de forţele de ordine sau nu. Presa locală germană vorbeşte de faptul că atentatorul purta o mască şi că ar fi fost deja împuşcat mortal de forţele de ordine. De asemenea, cei 50 de răniţi nu ar fi fost răniţi de gloanţe ci afectaţi de emisia unor gaze lacrimogene. Ageţia Reuters este cea care dă informaţia privind împuşcarea atentatorului dar informaţia nu este, încă, confirmată oficial