Pe aceeași temă
Autoritățile locale din Transnistria, regiune controlată de ruși, au început o campanie de recrutare a persoanelor care să servească în Forțele Armate Ruse pe bază de contract, relatează Ukrainska Pravda.
Ei fac campanii pentru ca oamenii să se alăture armatei ruse inclusiv centrele de angajare și întreprinderile industriale și agricole. Recruții ar fi presați să semneze contracte.
Asta în contextul informațiilor că mulți soldați ruși caută soluții să fie retrași de pe frontul din Ucraina.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a interceptat o conversație între doi soldați ruși, tată și fiu, care încearcă să strângă câte 20.000 de dolari fiecare pentru a fi demobilizați de pe frontul războiului din Ucraina.
Și fostul vicepreședinte al Parlamentului de la Chișinău, Alexandru Slusari, liderul asociației Forța Fermierilor, afirmă că în regiunea transnsitreană ar avea loc un proces de recrutare în armata rusă a bărbaților cu vârsta de 19 - 40 de ani, scrie Jurnalul.md.
Conform anunțului la care face trimitere Slusari, sunt invitați să-și desfășoare serviciul militar prin contract în armata rusă tineri cu vârsta de 19-40 de ani. Aceștia ar trebui să dețină cetățenia rusă și până la 27 de ani să aibă măcar studii la nivel de școală profesională. Organizatorii recrutării promit o remunerare de 30 de mii de ruble (circa 535 de euro).
„Federația Rusă vă asigură cu echipament, pachet social și spațiu de locuit”, se mai spune în anunț.
Cei care încearcă să recruteze tineri mai promit și alte beneficii după încheierea datoriei conform contractului.
„Apare întrebarea cine tensionează situația în regiune? Din câte înțeleg, procesul de recrutare în armata rusă în Transnistria s-a intensificat enorm. Nimeni nu ascunde că acești mercenari vor merge la război în Ucraina”, a declarat Alexandru Slusari.
Amintim că încă în luna aprilie, consilierul Ministrului Afacerilor Interne din Ucraina, Anton Gherașcenko, anunța că în Transnistria are loc o campanie de mobilizare a bărbaților pentru războiul din Ucraina.
„Cunoaștem, potrivit informațiilor oferite de Serviciul de Securitate al Ucrainei, că în Transnistria, enclava rusă din Republica Moldova, Moscova a pus condiția să fie angajați 15 mii de soldați prin contract. Știți câți s-au prezentat? Zero. Nimeni nu a venit. Niciunul”, a spus Anton Gherașcenco.