Pe aceeași temă
Franco-tunisianul, de 31 de ani, nu era în vizorul serviciilor de securitate ca suspect de terorism, ci era cunoscut poliţiei doar pentru fapte comise cu violenţă şi utilizarea armelor. El ar fi fost reținut, în martie a.c., pentru o infracţiune care însă nu avea legătură cu terorismul.
Mohamed Lahouaiej Bouhlel, şofer de profisie, a forțat o barieră metalică pentru a intra în perimetrul securizat de pe faleză, unde se aflau mii de oameni care priveau la spectacolul de artificii prilejuit de Ziua Franţei, și a lovit tot ce a întâlnit în cale, producând un adevărat măsacru. Pe camerele de supraveghere, șoferul este surprins în timp ce urcă în camion la cațiva kilometri de locul carnagiului.
Vezi momentul în care teroristul este anihilat de poliţişti.
Atentatul terorist de la Nisa de joi seară, comis de Mohamed Lahouaiej Bouhlel, care a intrat în plin cu un camion în mulţime şi a deschis focul înainte de a fi neutralizat de poliţie, s-a soldat cu peste 84 de morţi şi zeci de răniţi. Printre răniţi se numără şi doi cetăţeni români stabiliţi în Franţa.
Momentul în care camionul intră în mulţimea adunată pe esplanada Promenade des Anglais. Până în prezent, sunt cel puțin 84 de morți și 100 de răniți
Căsătorit, tată a trei copii, Mohamed urma să divorțeze și se pare că avea probleme cu familia sa rămasă în Tunisia. Unul dintre vecinii săi din imobilul cu patru etaje de la Nisa spune despre el că nu avea aspectul unei persoane religioase și îl vedea adesea îmbrăcat în pantaloni scurți.
Anchetatorii încearcă să afle dacă el a avut complici. Potrivit postului France 2, examinarea imaginilor de pe camerele de supraveghere amplasate pe Promenade des Anglais relevă că nimeni nu a urcat sau coborât din respectivul camion.