Pe aceeași temă
În primul său discurs despre Starea Uniunii în Congresul SUA, preşedintele american Joe Biden a anunţat că Statele Unite se vor alătura aliaţilor lor şi vor interzice zborurilor ruseşti să folosească spaţiul aerian american, notează CNN.
„În această seară anunț că ne vom alătura aliaților noștri pentru a închide spațiul aerian american tuturor zborurilor rusești, izolând și mai mult Rusia și adăugând o presiune suplimentară asupra economiei lor”, a spus președintele Biden.
Hartă cu țările care și-au închis spațiul aerian pentru ruși. Captură foto: CNN.com
„Oficialii americani cred că vor exista în continuare modalități prin care americanii pot ieși din Rusia dacă zborurile rusești nu pot ajunge în SUA”, a precizat Biden, invocând opțiunile de tren în afara țării ca fiind o posibilitate.
SUA se alătură Canadei și Uniunii Europene pentru a-și închide spațiul aerian aeronavelor rusești. Înainte ca președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să anunțe că întreaga UE își va închide spațiul aerian pentru avioanele rusești, mai multe țări europene, inclusiv Germania, Franța și Italia, făcuseră deja acest lucru.
În cazul UE, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că sanțiunile vizează inclusiv avioanele oligarhilor.
Moscova a răspuns prin închiderea spațiului aerian pentri zborurile comerciale și de tranzit din țările UE, măsura fiind folosită pentru avioanele care au legături sau sunt înregistrate cu Letonia, Lituania, Estonia, Slovenia, Bulgaria, Polonia, Cehia și România.
Producătorul american din domeniul aeronauticii Boeing a anunţat marţi că îşi va suspenda serviciile operaţionale pentru companiile aeriene ruse (piese de schimb, întreţinere şi suport tehnic), precum şi „operaţiunile majore" de la Moscova, notează Agerpres.
„În contextul în care conflictul continuă, echipele noastre se concentrează pe siguranţa coechipierilor noştri din regiune", a subliniat într-un mesaj trimis agenţiei France Presse de Boeing care şi-a închis temporar şi biroul din Kiev.