Biden, despre summitul NATO de la Madrid: Putin „primește exact ceea ce nu și-a dorit”

L. G. | 30.06.2022

Președintele Joe Biden a ținut o conferință de presă după summitul NATO care s-a concentrat asupra agresiunii Rusiei în Ucraina, și a creșterii ajutorului militar pentru Ucraina.

Pe aceeași temă

Liderul de la Casa Albă a anunțat un nou ajutor militar de 800 de milioane de dolari pentru Ucraina și a punctat că liderul rus "primește exact ceea ce nu și-a dorit", referindu-se la consolidarea forțelor NATO și la unitatea arată de aliați în fața invadării Ucrainei.

„Acest summit a fost despre întărirea alianței noastre, pentru a face față provocărilor lumii noastre așa cum este astăzi și amenințărilor cu care ne vom confrunta în viitor”, a spus Biden, citat de CNN.

Declarații Joe Biden:

  • La summmitul G7 am lansat și un parteneriat pentru investiții globale. Atunci când SUA și aliații vor pune umărul vor fi 600 milioane de dolari care vor fi pentru investiții, transparent, spre deosebire de China. Vom facilita un parteneriat cu o firmă din Angola, o investiție de 2 miliarde de dolari, care va crea locuri de muncă în Angola.

  • Vom căuta să folosim fonduri din tarifele pe care le aplicăm bunurilor rusești pentru a ajuta Ucraina. Vom aloca 4,5 miliarde de dolari pentru a rezolva criza alimentară.

  • Putin a crezut că ne poate sfărâma, dar iată că nu a câștigat. Finlanda și Suedia sunt mai aproape ca niciodată să se alăture alianței. Vom crește granița de est a NATO cu 800 km.

  • Motivul  pentru care benzina e mai scumpă este Rusia. Prețul la mâncare sunt mai mari pentru că Rusia nu permite Ucrainei să exporte cereale.

  • Înainte ca Putin să invadeze Ucraina, i-am spus liderului rus că NATO va deveni mai puternică și mai unită.

  • Sunt de acord să vindem Turciei avioanele F-16 și să modernizăm și acele avioane. Nu este în interesul nostru să nu facem asta. Nu mi-am schimbat poziția. Și nu a existat nicio contrapartidă pentru asta. … dar am nevoie de aprobarea Congresului pentru a face asta și cred că putem face asta.

  • Sper că țările producătoare de petrol din Orientul Mijlociu vor crește producția de petrol, e în interesul lor să o facă.

  • Insula Șerpilor a fost eliberată.

  • Asta am văzut acum aici, acest summit a fost concentrat pe consolidarea alianței.

  • Ultima dată, Rusia era considerată partener al NATO, China nu era menționată deloc.

  • Lucrurile s-au schimbat.

  • Acum Rusia a este considerată o amenințare, iar China este considerată o provocare sistemică la ordinea mondială bazată pe reguli.

  • Putin a sperat că solidaritatea noastră sa se fractureze, dar nu a făcut decât să ne aducă mai aproape.

  • Articolul 5 este sacru. Vom apăra fiecare petic de teritoriu al Alianței.

  • Multe state NATO au acceptat pentru prima dată să aloce 2% din PIB pentru apărare, inclusiv Germania.

  • Din perspectiva SUA, facem exact ce i-am spus lui Putin că vom facem, ne întărim poziția defensivă în Europa. Totul este ca răspuns la războiul din Ucraina.

  • Am convins peste 50 state să ajute Ucraina. Este un efort global pe care SUA îl conduce, am acordat Ucrainei peste 7 miliarde de dolari USD de când am preluat postul de președinte.

  • Pentru prima dată, i-am invitat pe e partenerii din Pacific să participe la un summit NATO.

  • După cum i-am zis lui Putin, acest război generează o reacție globală.

  • Nu știu cum se va termina, dar nu se va termina cu Rusia punându-și ambele picioare în Ucraina.

  • Uitați-vă la efecte: au pierdut 15 de ani de progres în domeniu tehnologic. Au probleme din cauza restricțiilor pe care le-am impus cu privire la ce se poate exporta către Rusia.

  • (Rușii - n.r.) plătesc un preț greu pentru războiul ăsta. 

  • SUA și Alianța vor rămâne alături de Ucraina cât va fi nevoie, pentru a se asigura cu nu este învinsă de Rusia.

  • Războiul s-ar putea încheia mâine dacă Rusia își încetează comportamentul irațional.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22