Biden reconfirmă declarația potrivit căreia Putin nu poate rămâne la putere. ”Nu retractez nimic”

Redactia | 29.03.2022

„Nu retractez nimic şi nu îmi cer scuze”, a spus preşedintele Joe Biden luni la Casa Albă, referindu-se la afirmaţia despre liderul rus Vladimir Putin, de sâmbătă, de la Varşovia.

Pe aceeași temă

El a subliniat că nu şi-a exprimat opinia privind o schimbare de regim, ci „o opinie bazată pe emoţiile sale din acea zi”, transmite News.ro.

„Exprimam indignarea morală pe care am simţit-o faţă de modul în care se comportă Putin şi acţiunile acestui om. Tocmai veneam de la acele familii”, a spus el, referindu-se la refugiaţii ucraineni din Varşovia.

„Nu exprimam atunci sau nu exprimăm acum o schimbare a regimului”, a spus Biden.

„Exprimam exact ceea ce am spus – exprimam indignarea morală pe care am simţit-o faţă de acest om. Nu am formulat o schimbare de politică. Şi cred că, dacă va continua acest curs, va deveni un paria în întreaga lume şi cine ştie ce poate deveni acasă în ceea ce priveşte sprijinul”, a declarat Biden, conform CNN.

Preşedintele SUA a respins sugestia că remarcile sale ar putea escalada conflictul din Ucraina.

De asemenea, Biden amai spus că discursul său din Polonia nu a afectat sau slăbit NATO:

„NATO nu a fost niciodată, niciodată, niciodată atât de puternică ca în prezent”, a spus Biden.

„Nu-mi pasă ce crede el. Va face ceea ce va face”, a spus Biden, întrebat de un reporter dacă este îngrijorat că Putin va vedea afirmaţia sa ca o escaladă.

Biden a spus că este sceptic că Putin ar putea fi influenţat de orice eveniment exterior, inclusiv remarca sa.

„Având în vedere comportamentul său recent, oamenii ar trebui să înţeleagă că va face ceea ce crede că ar trebui să facă, punct”, a spus Biden la Casa Albă. „Nu este influenţat de nimeni altcineva, inclusiv, din păcate, de propriii consilieri. Acesta este un tip care merge în ritmul său”, a afirmat preşedintele american.

„În ultima parte a discursului am stat de vorbă cu poporul rus. Am comunicat acest lucru nu numai poporului rus, ci întregii lumi. Am spus doar un fapt simplu, că acest tip de comportament este total inacceptabil. Total inacceptabil. Iar modalitatea de a face faţă este să consolidăm şi să menţinem NATO complet unită şi să ajutăm Ucraina acolo unde putem.”

Biden a asemănat sensul comentariului său cu o persoană care spunea în mod obiectiv „oamenii răi nu ar trebui să continue să facă lucruri rele” şi nu anunţă o schimbare a politicii.

„Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu poate rămâne la putere”, afirma Joe Biden, sâmbătă, într-un discurs la Varşovia referitor la invazia rusă din Ucraina şi la liderul rus Vladimir Putin.

Oficialii de la Casa Albă au minimizat ulterior declaraţia liderului SUA, spunând că Biden nu a cerut schimbarea regimului.

Însă Kremlinul a oferit propria replică la afirmaţiile lui Biden, argumentând că liderul Rusiei ”nu trebuie să fie decis de domnul Biden”.

Întrebat despre remarca liderului american, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, luni, că ”aceste declaraţii provoacă cu siguranţă îngrijorare”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22