Pe aceeași temă
Ucraina a intrat în a 26-a zi de război, Iar bombardamentele rusești continuă.
Este alertă de securitate în Sumî, unde exploziile ar fi afectat o centrală chimică, de unde a avut loc o scurgere de amoniac.
Zona afectată este estimată pe o rază între 2,5 și 4 kilometri în jurul uzinei.
Totodată, a expirat ultimatumul dat de trupele rusești administrației orașului Mariupol. Primarul și aleșii locali erau somați să predea controlul portului de la Marea Azov.
„Nu va exista nicio predare, nicio depunere a armelor”, a declarat Irina Vereșciuc, vicepremierul Ucrainei. Luni urmează să aibă loc o nouă rundă de negocieri între Ucraina și Rusia.
Președintele Volodomir Zelenski a declarat că și dacă există o șansă de 1% ca aceste discuții să ducă la oprirea războiului, acea șansă trebuie folosită. El a mai spus și că este gata să negocieze direct cu Vladimir Putin.
Patru oameni au murit în Kiev după ce proiectilele rusești au căzut într-o zonă rezidențială și peste un centru comercial.
Pe rețelele de socializare au fost postate imagini din timpul operațiunile de salvare. Se văd pompierii care îi scot pe supraviețuitori de sub dărâmături.
Kievul respinge ultimatumul Rusiei
Conducerea Ucrainei a respins categoric ultimatumul primit din partea armatei ruse de a depune armele şi de a preda oraşul Mariupol, informează Reuters.
„Nu va exista nicio predare, nicio depunere a armelor”, a declarat viceprim-ministrul Irina Vereşciuk pentru Ukraîinska Pravda în primele ore ale zilei de luni. Răspunsul a fost deja comunicat părţii ruse, a spus ea.
Irina Vereşciuk a cerut, în schimb, ca armata rusă să deschidă coridoare umanitare în Mariupol.
Rusia ceruse trupelor ucrainene de la Mariupol să depună armele şi să părăsească oraşul luni dimineaţă. Pe de altă parte, a promis că va fi creat un coridor care va funcţiona timp de două ore dimineaţa (07:00-09:00 GMT, 9:00 - 11:00, ora Kievului), potrivit unei declaraţii făcute de generalul-maior Mihail Mizinţev pentru agenţia de presă rusă TASS, scrie Agerpres.
Rusia a propus ca toate unităţile armate ucrainene să părăsească oraşul „fără arme şi muniţii, pe o rută convenită cu Ucraina” şi a insistat asupra unui „răspuns oficial în scris” până luni dimineața la ora 5:00, ora Moscovei (02:00 GMT, 4:00, ora Kievului).
Armata rusă a trimis părţii ucrainene o scrisoare de opt pagini. Vicepremierul Vereşciuk a informat că răspunsul său către Moscova a fost: „În loc să vă pierdeţi vremea cu o scrisoare de opt pagini, mai bine deschideţi un coridor!”.
Cel puțin un mort după explozii într-un cartier din Kiev
O persoană a fost ucisă în urma unor explozii care au avut loc într-un cartier din Kiev unde sunt locuințe, magazine și birouri, a anunțat duminică seara primarul orașului, Vitali Kliciko.
Echipa CNN aflată la Kiev a confirmat că au fost auzite duminică noapte mai multe explozii în capitala ucraineană.
Exploziile au avut loc în cartierul Podilîi din Kiev, care face parte din districtul Podilskîi.
Au fost lovite câteva case și un centru comercial, unde s-a produs un incendiu de proporții la care intervin echipele de urgență.
Echipa CNN a văzut duminică seara o explozie pe cerul Kievului și a auzit tiruri ale apărării antiaeriene. Nu este clar asupra a ceea ce trăgeau ucrainenii, dar jurnaliștii au văzut un punct luminos traversând cerul deasupra capitalei, care putea fi un avion lovit.