Pe aceeași temă
BBC, care citează un purtător de cuvânt, scrie că șeful Guvernului de la Londra prezenta simptome „persistente” ale infecției.
Decizia de a fi internat este o măsură de precauție și a fost luată la sfatul medicului său, spune sursa citată. „Este o măsură de precauție, pentru că premierul continuă să aibă simptome persistente de coronavirus la 10 zile după ce a fost testat pozitiv”, a spus purtătorul de cuvânt.
Boris Johnson rămâne internat peste noapte pentru „investigații de rutină”, potrivit surselor BBC.
Cel mai probabil, premierului britanic i se vor face radioagrafii la plămâni, mai ales dacă are dificultăți de respirație. De asemenea, i se vor verifica funcțiile inimii printr-o electrocardiogramă și i se vor face analize de sânge pentru a verifica nivelul de oxigen, numărul de leucocite, funcțiile hepatice și renale.
În cursul zilei de duminică, premierul britanic a făcut apel la cetățeni să păstreze distanța socială și să stea în casă, precizând că a ordonat Poliției să îi oblige la carantină pe cei care vor refuza să o facă.
Premierul rămâne la conducerea guvernului, dar ministrul de externe este cel care ar urma să conducă o reuniune pe tema coronavirusului, luni dimineață.
Președintele american Donald Trump și-a început conferința de presă de la Casa Albă transmițând urări de sănătate premierului Johnson. „Toți americanii se roagă pentru el. Este un mare prieten, un desăvârșit gentleman și un lider măreț”, a spus Trump. „Sper și sunt sigur că va fi bine. E un bărbat puternic, o persoană puternică”, a adăugat președintele SUA.
Boris Johnson a lucrat de acasă, din izolare, după ce a anunțat că a fost testat pozitiv la coronavirus pe 27 martie. Joi seara a fost văzut ultima oară de public aplaudând din apartamentul său din Downing Street personalul medical, alături de mulți alți britanici. Vineri dimineața a condus din izolare o ședință de guvern și tot vineri premierul postase pe Twitter un filmuleț în care spunea că încă are simptome „minore” ale bolii, între care febră.
Sâmbătă, partenera sa, Carrie Symonds, care este însărcinată, a scris pe Twitter că a stat o săptămână în pat având unele simptome, dar nu a fost testată pentru coronavirus.
Dacă premierul Johnson nu va mai putea să-și desfășoare activitatea, secretarul de externe Dominic Raab este cel care îi va ține locul.
Vestea internării lui Boris Johnson a venit la scurt timp după ce Regina Elisabeta a II-a a transmis un mesaj mobilizator către națiune, declarându-se încredințată că regatul va izbândi în lupta cu pandemia de coronavirus.