Pe aceeași temă
Patru bombardiere ale Royal Air Force (Aviatia Marii Britanii) au decolat in noaptea de miercuri spre joi de la baza din Cipru, la scurt timp dupa ce Parlamentul de la Londra a dat unda verde actiunii. Au fost 397 de voturi pentru si 223 impotriva in Legislativul britanic, potrivit Digi 24.
A fost nevoie de peste zece ore de dezbateri intre membrii Parlamentului britanic pentru a aproba propunerea premierului David Cameron ca fortele militare sa intervina in Siria. Decizia luata, a spus ministrul britanic de Externe Phillip Hammond, face din Marea Britanie o tara mai sigura: “Am avut o majoritate clara in Camera Comunelor in sprijinul masurii pe care o luam pentru degradarea acestei organizatii teroriste malefice”.
Londra a confirmat faptul ca avioanele Tornado au lovit campurile de petrol din care isi trag finantarea cei din Statul Islamic. “Au fost mai multe astfel de tinte de-a lungul estului si nordului Siriei pe care speram sa le lovim in urmatoarele zile si saptamani”, a aratat ministrul britanic al Apararii Michael Fallon, citat de Reuters. Londra pregateste suplimentarea flotei din Cipru cu alte opt avioane de vanatoare.
Dezbaterea din Parlamentul britanic a relevat cat de incordati au devenit politicienii occidentali pe subiectul terorismului. Dupa 15 ani in care sute de militari britanici au murit din postura de aliat principal al Statelor Unite in Irak si Afghanistan, multi oameni din societatea britanica sunt precauti fata de noi conflicte.
Votul dat in Legislativul de la Londra asupra inceperii unei operatiuni militare in Siria divide Partidul Laburist. In timp ce liderul Jeremy Corbyn s-a opus, laburista Hilary Benn s-a declarat pentru desfasurarea de forte britanice in Siria. “Trebuie sa confruntam acum acest rau. A venit momentul sa ne implicam in Siria”, a spus Benn in aplauzele Camerei Comunelor. Aproximativ o treime dintre parlamentarii laburisti nu au urmat exemplul sefului lor si au votat pentru intrarea Londrei in coalitia americanilor.
In tot acest timp, Washingtonul a anuntat ca va desfasura mai multe forte speciale in vederea de raiduri in Irak si Siria. Totusi, Barack Obama a subliniat ca masura nu inseamna un asalt masiv la sol precum cel de la invazia Irakului, in 2003, cu “batalioane care se misca prin desert”. “Dar am fost foarte clar asupra faptului ca vom constrange sistematic si, in final, vom distruge Statul Islamic, iar asta necesita o componenta militara”, a spus presedintele SUA pentru CBS.
La scara larga, insa, contributia britanicilor la coalitia condusa de americani de mai bine de un an in Siria si Irak reprezinta o mica parte din flota de sute de aeronave de lupta care sunt desfasurate in regiune.