Budapesta: 10.000 de manifestanți denunță controlul guvernului Orban asupra presei

Dora Vulcan | 22.04.2018

Aproximativ 10.000 de oameni au participat, sâmbătă, la un nou protest la Budapesta, ei manifestând împotriva controlului guvernului asupra presei, care l-ar fi ajutat pe premierul Viktor Orban să câştige alegerile din 8 aprilie, relatează Reuters.

Pe aceeași temă

 

 

Înainte de  protest, organizatorii au postat pe Facebook un mesaj în care menţionează că presa de stat a devenit “maşina de propagandă” a lui Orban, scrie News.ro. 

 

“Scopul nostru principal este să demontăm controlul pe care îl are Fidesz asupra presei. Însă şi partidele de opoziţie au o datorie, pentru că şi ele sunt responsabile pentru situaţia în care ne aflăm. Împreună cu acestea trebuie să luptăm pentru o nouă lege electorală, corectă, şi pentru a fi anchetate cazurile de corupţie”, au menţionat organizatorii protestului.

 

Protestatarii săau strâns în faţa parlamentului, fluturând drapelul naţional şi pe cel al Uniunii Europene.

,

La Budapesta au avut loc proteste şi în urmă cu o săptămână, când au ieşit în stradă mii de manifestanţi.

 

Viktor Orban a început al treilea mandat de prim-ministru după victoria în alegerile din 8 aprilie. Mesajul său ferm anti-imigranţi i-a adus partidului său, Fidesz, o majoritate puternică în parlament, câştigând două treimi din locuri.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22