Pe aceeași temă
Nicolai Malinov, 50 de ani, a fost reținut dar eliberat ulterior pe cauțiune, în cadrul unei acțiuni de devoalare a unei rețele care susținea îndepărtarea Bulgariei de UE și aliații occidentali și orientarea țării către Moscova, anunță presa bulgară., citată de site-ul Digi 24.
El a fost acuzat în temeiul articolului 105 din Codul penal al Bulgariei care spune că persoana care se pune în slujba unui stat străin sau a unei organizații străine pentru a sluji ca spion va fi pedepsită cu închisoare de la cinci la 15 ani.
Totodată, fostul general KGB, Leonid Reșetnikov, un apropiat al lui Putin, a primit interdicție de a intra în Bulgaria pentru o perioadă de 10 ani.
Malinov, șeful Mișcării Naționale Rusofile, a lucrat pentru Institutul Rusesc de Studii Strategice, condus în principal de foști ofițeri ai serviciilor secrete, și de asemenea pentru un ONG.
Institutul rus pentru studii strategice a făcut parte din serviciul de informații externe al Rusiei până în 2009, iar ulterior a făcut parte din administrația prezidențială. Reșetnikov a condus institutul din 2009 până în 2017.
Sotir Ţaţarov, procurorul general al Bulgariei, a spus că a identificat dovezile unei amenințări la adresa securității naționale a Bulgariei din partea Mișcării Naționale Rusofile în timpul unei anchete privind spălarea banilor, care a început în iulie 2019.
Această anchetă a dus la arestarea lui Malinov și la percheziții la 11 adrese din în Sofia, Breznik și Pernik.
Anchetatorii au găsit o serie de documente, inclusiv note, care, potrivit parchetului, dovedesc că Malinov a lucrat împotriva intereselor naționale ale Bulgariei.
Procurorii au găsit un document în limba rusă pregătit de Malinov care vorbea despre ”necesitatea reorientării geopolitice a Bulgariei”.
Documentul mai arăta și planurile lui Malinov de a înființa site-uri, un canal tv, un think-tank și un partid care să îi facă pe bulgari să aibă o părere mai bună despre Rusia, bazată de tradițiile slave comune și pe ortodoxism.
Președintele Bulgariei, Rumen Radev, care este un apropiat al Rusiei, a spus că acuzațiile aduse lui Malinov sunt ”foarte serioase” și că procurorii trebuie să vină cu dovezi incontestabile.
Ambasada SUA la Sofia a emis un comunicat în care a anunțat că susține eforturile Bulgariei de a-și apăra suveranitatea în fața influențelor ”maligne”.