Cadrele didactice universitare din Turcia nu mai au voie să călătorească în străinătate

E.b. | 20.07.2016

Autorităţile turce le-au interzis tuturor cadrelor didactice universitare să călătorească în străinătate, până la noi ordine, a anunțat miercuri canalul public TRT, conform Reuters.

Pe aceeași temă

 

 

Măsura, extrem de dură, luată de Consiliul Superior pentru Educație din Turcia (YOK), ar fi motivată de faptul că Guvernul de la Ankara suspectează mediile academice din Turcia de legături cu clericul de opoziţie Fethullah Gulen, pe care îl acuza de organizarea puciului de săptămâna trecută. Acesta neagă însă acuzaţiile.

 

Consiliul Superior pentru Educaţie din Turcia a dispus ca instituţiile de învăţământ superior să analizeze "de urgenţă" situaţia cadrelor universitare aflate în strainătate, iar acestea să fie rechemate în Turcia în cel mai scut timp posibil, cu excepţia cazurilor în care "necesitatea absolută" reclamă rămânerea peste graniţă.


 

Rectorii au fost somaţi să "examineze de urgenţă situaţia tuturor membrilor personalului academic şi administrativ din subordine şi legăturile acestora cu FETO/PDY", prescurtarea care desemnează reţeaua predicatorului Fethullah Gulen. Până la data de 5 august a.c., fiecare universitate din Turcia va trebui să prezinte oficialităţilor un raport legat de această chestiune.

 

Ieri autorităţile au suspendat licenţele a 21.000 de profesori din învăţământul privat, ceea ce ridică numărul persoanelor suspendate din funcţie în ţară la aproape 60.000, potrivit Bloomberg.

 

Autorităţile turce nu oferă detalii privind interdicția de călătorie a cadrelor universitare, survinită la o zi după ce a cerut ca 1.577 de decani din toate universitățile din Turcia să demisioneze.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22