Pe aceeași temă
"Știu că una din marile întrebări care va reveni este a fost vorba despre terorism?, dar nu vreau încă să spun că suntem siguri în legătură cu acest lucru", a declarat un responsabil al FBI, David Bowdich, în cursul unei conferințe de presă desfășurate la San Bernardino, oraș situat la est de Los Angeles, citat de Agerpres.
"Acționăm ținând cont de această posibilitate. Am făcut unele modificări în ancheta noastră. Este o posibilitate, dar nu știm încă acest lucru", a adăugat acest responsabil al poliției federale, subliniind că ancheta este în curs de desfășurare, complicată de zona întinsă ce acoperă locul atacului armat, cel al arestării și perchezițiilor.
"În legătură cu supecții morți, unul este bărbat, celălalt este femeie", a precizat șeful poliției din San Bernardino, Jarrod Burguan, prezent alături de el.
Acest atac armat a avut loc la cinci zile după alt masacru într-un centru de planning familial din Colorado care a provocat furia președintelui Barack Obama și a relansat încă o dată dezbaterea asupra reglementării armelor de foc.
Anterior, pompierii din San Bernardino au afirmat că au intervenit după o serie de informații potrivit cărora s-ar fi înregistrat 20 de victime într-un atac armat", potrivit contului lor de Twitter, scrie Agerpres.
În același timp, biroul șerifului din San Bernardino a precizat tot pe Twitter că sunt căutați unu până la trei suspecți.
"Erau îmbrăcați în ținute paramilitare. Fiecare era înarmat cu puști de asalt. Fiecare era înarmat cu pistoale. Există și elemente sensibile în jurul mașinii" pe care o conduceau suspecții, fără să excludă posibilitatea unor dispozitive explozive.
"A treia persoană a fost văzută în timp ce încerca să fugă, nu știm dacă a fost implicată. Am arestat-o", a adăugat el.
"Încercăm să stabilim dacă a fost implicată și a treia persoană sau dacă alte persoane au putut fi implicate în pregătirea" atacului, a continuat Jarrod Burguan.
Președintele american vorbește din nou despre o lege privind controlul armelor
"Sunt măsuri pe care le-am putea lua, nu pentru a elimina toate aceste atacuri armate, dar pentru a ameliora șansele ca ele să nu se producă atât de frecvent", a declarat Barack Obama la postul CBS, vorbind despre legi "de bun simț" asupra controlului armelor.
"Niciodată nu ar trebui să considerăm că aceasta face parte din cursul normal al lucrurilor", a ținut să menționeze președintele american care dorește de multă vreme înăsprirea legislației privind armele, dar se lovește de opoziția Congresului dominat de republicani.
Subliniind că dispune de puține informații, el s-a arătat prudent în legătură cu acest atac armat care a făcut cel puțin 14 morți.
"Nu cunoaștem încă motivațiile agresorilor, dar ce știm este că sunt măsuri pe care le putem lua pentru ca americanii să fie mai în siguranță", a afirmat Barack Obama, lansând din nou un apel la unitate pe această temă, "dincolo de clivajele politice".
În urmă cu o săptămână, președintele Statelor Unite a denunțat, în termeni identici, lipsa de acțiune a Congresului în acest sens, după un atac armat la un centru de planning familial în Colorado.