Candidatul PPE la șefia Comisiei Europene: Bulgaria intră în Schengen la începutul anului viitor

Redactia | 28.11.2018

Bulgaria va intra în Schengen cu frontierele aeriene în prima parte a anului 2019, scrie presa de la Sofia, care citează o declarație în acest sens a lui Manfred Weber, candidatul PPE.

Pe aceeași temă

Bulgaria va face parte din Schengen cu frontierele aeriene la începutul anului viitor, a declarat liderul europarlamentarilor din PPE şi principalul candidat pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, Manfred Weber, la o întâlnire cu liderul Grupului Parlamentar al GERB şi vicepreşedinte al acestui partid, Ţvetan Ţvetanov, transmite publicația bulgară 24 Chasa, preluată de Rador.

Manfred Weber a făcut această declarație la o întâlnire avută, la Bruxelles, cu vicepreședintele partidului de guvernământ GERB, Țvetan Țvetanov.

Manfred Weber s-a remarcat în ultimul an ca una dintre cele mai critice voci de la Bruxelles la adresa guvernului României şi a modificărilor aduse legilor justiţiei, remarcă Digi 24.

„Există un guvern care îşi foloseşte în mod greşit majoritatea pentru a-l proteja pe liderul partidului socialist deja condamnat. Ei (...) au fost de acord să pună subiectul pe agendă în plenara următoare. Şi, din nou, sper că toată lumea este pregătită să lupte împotriva corupţiei în toate aspectele şi doar nu într-un anumit caz specific”, a declarat Manfred Weber după protestul din 10 august. Tot atunci, referindu-se la protest, germanul a criticat intervenția dură a jandarmilor.

Prin Ţvetanov, luni, Manfred Weber a salutat cabinetul lui Boiko Borisov pentru cel mai pozitiv raport de monitorizare al Comisiei Europene.

În schimb, accesul României în spațiul Schengen este blocat din cauza corupției. A spus-o în luna iunie premierul Olandei, Mark Rutte. ”Pentru a adera la spațiul Schengen, România și Bulgaria trebuie să îndeplinească anumite condiții definite în MCV, iar corupția e una dintre cele mai importante”, a spus el pe 11 iunie în Parlamentul European.

”Salut faptul că România și Bulgaria au această aspirație de a adera întru totul la acquis-ul Schengen și într-adevăr au făcut eforturi mari… Dar o înțelegere e o înțelegere și nu putem accepta țări în Schengen dacă nu îndeplinesc toate criteriile de aderare”, a mai spus Rutte.

Olanda se opune aderării României la Schengen încă din 2011.

Premierul olandez, Mark Rutte, declara, în septembrie, că în urma discuţiilor cu autorităţile de la Bucureşti s-a căzut de acord asupra mai multor teme care vizează cooperarea bilaterală şi în cadrul UE, dar „nu pe toate punctele, cum este Schengen”.

"Nu suntem de acord pe toate punctele, cum este Schengen, dar e adevărat că suntem de acord pe multe alte chestiuni. În primul rând, UE: proiectul european este foarte important, o piaţă puternică în care toate naţiunile să lucreze şi să lucrăm împreună pentru a putea furniza o securitate colectivă pentru toţi cetăţenii săi. Şi în timpul Preşedinţiei române (la Consiliul UE - n.r.) discuţiile se vor focusa pe Brexit, pe migraţie şi cred că Preşedinţia română va fi ţinută minte pentru multe motive, dar unul dintre cele mai importante va fi bugetul pe următorii cinci ani, proiectul pe următorii cinci ani. Deci, România îşi va pune însemnele în acest sens pe următorii cinci ani, moştenirea sa se va vedea foarte clar. Am încredere totală în Preşedinţia română şi Olanda va lucra constructiv întotdeauna cu România atunci când există probleme", afirma Mark Rutte la Palatul Victoria, în cadrul declaraţiilor comune susţinute alături de premierul român, Viorica Dăncilă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22