Pe aceeași temă
Premiul i-a fost decernat artistului pentru "crearea unor noi expresii poetice in marea traditie a muzicii americane", relateaza Huffington Post care citeaza site-ul oficial Nobelprize.
Sara Danils, secretar permanent al Academiei Regale Suedeze, care a facut anuntul la Stockholm, a spus ca legendarul artist continua sa "se reinventeze" de 54 de ani.
Vorbind despre al saptelea album de studio al lui Bob Dylan, "Blonde on Blonde", Danils a aratat ca acesta este "un exemplu extraordinar al modului sau ingenios de a scrie rime, de a compune refrene, de a gandi", potrivit The Guardian, citat de ziare.com.
Decizia Academiei Regale Suedeze este una surprinzatoare, dupa cum au recunoscut si membrii juriului, pentru ca, asa cum ii spune si numele, premiul Nobel pentru Literatura este de obicei castigat de scriitori.
Bob Dylan, pe numele său real Robert Allen Zimmerman, reprezintă prin muzica dar și versurile sale un punct de reper în cultura pop americană și internațională de mai bine de cinci decenii. O mare parte a celor mai apreciate piese ale sale provin din anii '60 când s-a impus drept portavocea unei generații în blugi împotriva războiului și a inegalității sociale. Piese precum "Blowin' in the Wind" sau "The Times They Are a-Changin'" au devenit veritabile imnuri ale mișcărilor americane antimilitariste și pentru drepturi sociale. Versurile lui Bob Dylan încorporează felurite influențe politice, sociale, filosofice și literare, sfidând convențiile din muzica pop și generând o contracultură. Cariera sa artistică se întinde pe mai mult de 5 decenii și explorează și inovează muzica americană, de la folk, blues și country până la gospel, rock and roll și rockabilly, cu puternice influențe din muzica populară engleză, scoțiană și irlandeză, titreaza Agerpres.
Cine este Bob Dylan (sursa)
Bob Dylan, născut ca Robert Allen Zimmerman la 24 mai 1941 la Duluth, Minnesota, SUA,provine dintr-o familie de evrei emigrați din Rusia.
Este un cântăreț, compozitor, muzician și poet american ale cărui contribuții în muzica americană sunt comparabile, în faimă și influență, cu cele ale lui Stephen Foster, Irving Berlin, Woody Guthrie și Hank Williams.
O parte din cele mai apreciate cântece ale lui Dylan sunt din anii 1960, iar cântece precum "Blowin' in the Wind" și "The Times They Are a-Changin'" au devenit embleme ale mișcărilor anti-război și pentru drepturile civile la scară mondială. Albumul Together Through Life a intrat în topul vânzărilor de albume din Marea Britanie și din SUA în 2009, Bob Dylan fiind astfel cel mai în vârstă artist care reușește acest lucru.
Pe lângă faptul că este cântăreț vocal, Dylan mai cântă și la muzicuță, chitară, chitară bas, pian și orgă electronică.
În 2004 a fost trecut pe locul doi în lista celor mai mari artiști ai tuturor timpurilor al revistei Rolling Stone.
Din ianuarie 2011 creația sa este obiect de studiu la Catedra de Istorie a Ideilor din cadrul Facultății de Filosofie, Istorie a Ideilor și a Artelor și Limbi Clasice, Universitatea Oslo, Norvegia.