Pe aceeași temă
Fidel Castro, un autocrat paternalist care a transformat mica insulă din Caraibe, Cuba, într-un actor al durei înfruntări dintre superputerile SUA şi Uniunea Sovietică, după care s-a retras de la putere din motive de sănătate, scrie AFP, preluată de News.ro.
"Nu mă voi retrage niciodată din politică, puterea este o sclavie iar eu sunt sclavul ei", spunea cel care şi-a sfidat marele vecin din Nord timp de o jumătate de secol înainte să se retragă, începând din 2006.
Cu timpul, acest "Barbudo", care a răsturnat la vârsta de 32 de ani dictatura generalului Fulgencio Batista şi care încarna speranţele stângii revoluţionare, a devenit un autocrat nemilos cu opoziţia sa şi a domnit în Cuba ca un tată de familie.
"Dictator, megaloman, autoritarist"
"Invincibila răbdare. Disciplina de fier. Forţa imaginaţiei îi permit să învingă neprevăzutul", scria despre el, în 2008, prietenul său şi laureatul columbian al Nobelului pentru Literatură Gabriel Garcia Marquez, decedat în aprilie 2014 la vârsta de 87 de ani.
Opozanţii săi nu erau nici ei zgârciţi cu calificativele: dictator, megaloman, autoritarist, "un monstru de egoism, cinic şi fără morală" spunea fostul său prieten, jurnalistul Norberto Fuentes, care a devenit unul dintre cei mai feroci critici ai săi.
Ultimul supravieţuitor al Războiului Rece, el a dejucat toate prognosticurile, reuşind să ţină în picioare singurul regim comunist din lumea occidentală, în pofida căderii Uniunii Sovietice.
Castro a făcut acest lucru cu preţul unor sacrificii dure pentru populaţie, supusă, în anii '90, unei "perioade speciale pe timp de pace", sinonimă cu penurii teribile şi fără să ofere vreodată cea mai mică relaxare politică.
Iezuitul
Fiul unui imigrant spaniol, acest fost elev al iezuiţilor a intrat în Istorie cu arma în mână, încercând la vârsta de 27 de ani să cucerească, în iulie 1953, al doilea cel mai important loc militar din ţară, cazarma Moncada à Santiago de Cuba (sud-est), cu doar 100 de oameni.
Eşecul operaţiunii, care i-a adus închisoarea şi exilul tânărului avocat, nu i-a clintit însă hotărârea. Amnistiat şi eliberat, el lansează, trei ani mai târziu, o gherilă de 25 de luni care va doborî dictatura lui Batista şi va aduce victoria "barbudos" în ianuarie 1959.
Încă de pe atunci, la mai puţin de 200 de kilometri de Statele Unite, el încarnează, în plin Război Rece, o Revoluţie care nu întârzie să-şi afişeze simpatia faţă de Moscova.
John F. Kennedy - al doilea dintre cei 11 preşedinţi americani pe care i-a sfidat - trimite anticastrişti să debarce în Gocful Porcilor în 1961 - o usturătoare înfrângere americană. Fidel Castro devine un erou, un David socialist care va face din Goliatul imperialist calul său de bătaie.
Un orator inepuizabil în faţa mulţimilor, imaginea sa face înconjurul lumii - cu trabuc, barbă, uniformă militară şi caschetă - şi intră în Pantheonul revoluţionarilor comunişti, alături de Lenin şi Mao.
Instigatorul gherilelor din lumea din lumea a treia
Nikita Hruşciov şi-l atrage de partea sa şi crede că poate să instaleze rachete nucleare în Cuba. "Criza Rachetelor" din octombrie 1962 aduce lumea pe marginea apocalipsei. Acordul încheiat între cele două mari puteri îl umple pe Fidel Castro de amărăciune şi umilinţă, deoarece nu a fost consultat.
El devine atunci instigatorul gherilelor din lumea a treia, sfidând Washingtonul, dar şi Kremlinul ocazional, în timp ce tovarăşul său de arme Ernesto "Che" Guevara îl părăseşte în vederea unei misiuni imposibile în Bolivia, unde moare în 1967.
Mai degrabă un vizionar decât un gestionar, Fidel Castro rade în 1968 ultimele rămăşiţe ale capitalismului cubanez. De-acum Cuba este solid ancorată de URSS, iar în 1975 Fidel Castro îşi trimite trupele peste Atlantic într-o aventură africană de 15 ani, pe câmpurile de luptă din Angola şi Etiopia.
Flamura unui nou "castrism".
Obligat de prăbuşirea protectorului său sovietic la concesii timide în faţa capitalismului, în anii '90, el va reveni odată cu alianţa cu Hugo Chavez, preşedintele venezuelean decedat în 2013, care a agitat timp de câţiva ani flamura unui nou "castrism".
În pofida nemulţumirilor, o mare parte a populaţiei rămâne "fidelistă", ataşată celor două vitrine socialiste ale regimului - sănătatea şi educaţia. Şi tot cu o mâne de fier îşi trimite opoziţia la închisoare sau în exil.
Secolul al XXI-lea nu este secolul său. Începând din 2001, o serie de incidente de sănătate îl aduc la ordine. În iulie 2006, o dură operaţie chirurgicală îl obligă să abandoneze puterea în favoarea fratelui său mai mic Raul, braţul său drept şi ministrul Apărării din 1959.
În februarie 2008, predarea puterii devine oficială. Comandantul suprem Fidel Castro devine "soldatul ideilor" şi se mulţumeşte de-atunci să-şi publice "reflecţiile" în presa cubaneză şi să primească în vizită câteva personalităţi.
Fidel Castro - pe cât de flamboaiant pe scena publică, pe-atât de secretos în viaţa sa privată - a avut opt copii, inclusiv cinci fii cu Dalia Soto del Valle, femeia discretă alături de care a trăit.
În aprilie, în încheierea Congresului Partidului Comunist Cubanez, el a recunoscut cu o voce tremurătoare că "în curând voi sfârşi ca toată lumea. Ne vine rândul tuturora".
El a evocat moştenirea comunismului cubanez, în momentul în care insula s-a angajat, începând din 2014, într-o apropiere istorică de fostul inamic american - un viraj diplomatic operat de fratele său, pe care nu l-a pus niciodată în dicuţie, în pofida faptului că nu a încetat să îndemne la neîncredere faţă de Washington.
