Catalonia, la loc comanda: «Semnarea declarației de independență este un act simbolic»

E.b. | 11.10.2017

Declarația de independență a Cataloniei semnată marți de deputații pro-independență din parlamentul regional și de liderul catalan Carles Puigdemont (foto) este, deocamdată, un 'act simbolic',

Pe aceeași temă

  


Declaraţia aparţine lui Jordi Turull, purtătorul de cuvânt al guvernului regional, transmite AFP, preluată de Agerpres.

 

'Declarația trebuie făcută de parlamentul Cataloniei', ceea ce nu s-a întâmplat, a explicat purtătorul de cuvânt Jordi Turull.

 

Semnarea declarației de marți a fost 'un act simbolic prin care ne-am semnat toți angajamentul de a declara independența', a adăugat el. 


 

 Rajoy îi cere lui Puigdemont să clarifice dacă a declarat sau nu independența 

 

Premierul spaniol Mariano Rajoy i-a cerut miercuri președintelui Generalitat de Catalunya, Carles Puigdemont, să clarifice dacă a declarat independența înainte ca Madridul să adopte vreo măsură pentru a prelua controlul asupra acestei regiuni autonome, transmit DPA și Reuters, citate de Agerpres.

 

"Cabinetul a convenit să îi ceară oficial guvernului catalan să confirme dacă a declarat sau nu independența. Răspunsul din partea liderului catalan va decide evenimentele viitoare, în următoarele câteva zile'', a spus Rajoy. El a adăugat că va continua să acționeze într-o manieră 'prudentă și responsabilă'.

 

În luarea sa de poziție, Mariano Rajoy a criticat conducerea catalană pentru crearea de confuzie în jurul declarației de independență.

 

Șeful executivului de la Madrid a făcut astfel primul pas către activarea articolului 155 al Constituției spaniole, o așa-numită 'opțiune nucleară' care i-ar permite să suspende autonomia politică a Cataloniei și să preia controlul asupra acesteia. Legea fundamentală spaniolă nu prevede însă niciun termen limită în care guvernul de la Madrid trebuie să primească un răspuns la această solicitare.

 

Șeful executivului catalan Carles Puigdemont a anunțat marți seară o suspendare a declarației de independență a regiunii, lansând în schimb un apel la dialog ca parte a parcursului Cataloniei către secesiunea de Spania. Puigdemont a afirmat că referendumul din 1 octombrie i-a dat executivului său mandatul de a transforma Catalonia într-un 'stat independent', dar că acest proces ar trebui să fie înghețat în așteptarea altor tratative. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22