Pe aceeași temă
„Am spus acest lucru de mai multe ori în acest an şi educ şi factorii de decizie politică. Uitaţi, ceea ce este mai rău urmează să vină. Ceea ce vedem pe piaţa angro este de 20 de ori preţul pe care l-am văzut acum doi ani — de 20 de ori. De aceea cred că trebuie să avem o discuţie cu adevărat deschisă, în care toată lumea îşi asumă responsabilitatea cum să remediem asta”, a declarat CEO-ul Uniper, Klaus-Dieter Maubach, pentru CNBC, la Gastech 2022 din Milano.
Grupul rus Gazprom a oprit vineri, pe termen nelimitat, fluxurile de gaze către Europa gazoductul Nord Stream 1, stârnind temeri că anumite părţi ale Europei ar putea fi forţate să raționalizeze energia pe timpul iernii.
Uniper, în calitate de cel mai mare importator de gaze german, a fost puternic afectat de livrările mult reduse prin conducte din Rusia, care au determinat creşterea preţurilor.
Guvernul german a fost de acord în iulie să salveze Uniper printr-un ajutor de 15 miliarde de euro, pentru a oferi companiei posibilitatea să-și continue activitatea.
Maubach a declarat marţi că mai trebuie rezolvate unele detalii pentru acest pachet financiar de salvare.
Oprirea livrărilor de către Rusia prin Nord Stream 1 şi creşterea ulterioară a preţurilor gazelor europene ar putea exacerba situaţia pentru companie.
Acţiunile listate la Frankfurt ale Uniper au scăzut cu peste 88% până în prezent.
Anunţul Gazprom a venit la scurt timp după ce Grupul celor 7 puteri economice mondiale a susţinut un plan de a propune un plafon al preţului petrolului rusesc.
Gazprom a spus că oprirea livrărilor de gaze prin conducta Nord Stream 1 a fost determinată de scăpărările de ulei de la o turbină dintr-o stație de pompare a gazelor.
Conducta Nord Stream 1, care leagă Rusia de Germania, prin Marea Baltică, era programată să fie redeschisă sâmbătă, după trei zile de lucrări de întreţinere. De atunci, Kremlinul a acuzat parlamentarii europeni pentru oprirea furnizării de gaze prin Nord Stream 1, declarând că sancţiunile economice impuse de Occident după invadarea Ucrainei de către Rusia au împiedicat efectuarea la timp a reparațiilor curente.