Pe aceeași temă
Insistența lui Trump pentru creșterea cheltuielilor și pretenția sa ca Americii să-i fie „rambursate” sumele cheltuite până acum pentru apărarea europeană riscă să transforme într-un dezastru un summit care a atins un nivel de tensiune nemaiîntâlnit încă dinainte de a începe.
Donald Trump a venit la summitul NATO de la Bruxelles dar nu înainte de a arunca buzduganul cheltuielilor militare ale statelor europene ori, mai curând a lipsei lor, în pofida angajamentelor asumate de statele membre ale Alianței. Trump vorbește despre „împărțirea justă a poverii” securității în spațiul NATO, ceea ce, până la urmă, ar fi corect dacă n-ar fi lipsit de onestitate pentru că scopul președintelui american nu este împărțirea mai bună a poverii financiare a securității europene și mondiale ci retragerea Statelor Unite și preluarea de către alții a responsabilității.
Pe de altă parte, europenii se apără subliniind că în fapt cheltuiesc agregat mai mult pe apărare decât Rusia și la paritate cu China și îi reamintesc lui Trump că nu are alți aliați mai buni. Este, din nou, o pretenție înșelătoare și necinstită pentru că este vorba de cheltuieili agregate, nu colective și de faptul că sumele alocate de UE sunt îndreptate spre „apărarea europeană”, nu spre consolidarea NATO. În realitate, numai patru din cele 28 de state membre, fără Statele Unite, satisfac pragul de 2% din PIB convenit în urmă cu patru ani în Țara Galilor. Europenii, dar și o bună parte a presei americane, sunt însă mult mai pricepuți în a lansa acuzații la adresa lui Trump că este un autocrat ascuns care prețuiește mai mult relația cu Vladimir Putin, cu care urmează să se întâlnească luni, la Helsinki, decât alianța cu Europa democratică.
În ceea ce privește România, aceasta se prezintă la Bruxelles cu solicitarea de a găzdui un comadament - terestru de această dată - al forțelor NATO din flancul de sud-est, dar fără a avea atu-ul moral al celor 2% din PIB. Statisticile NATO nu consemnează acest procent în dreptul României iar ministerul Apărării a răspuns unei interpelări a deputatului Eugen Tomac precizând că în 2017 România a alocat fix 1,81% din PIB, sub cei 2% cu care în mod necinstit s-a lăudat Liviu Dragnea. Cu toate acestea România primește mai mult decât ar merita și de această dată.
Greșeala lui Trump: amenințarea cu retragerea
Trump face eroarea monumentală să creadă că Statele Unite oferă lumii mai mult decât primește. La o întâlnire cu președintele Nigeriei care a avut loc la sfârșitul lunii aprilie, președintele american a afirmat fără echivoc că „Statele Unite doresc din ce în ce mai puțin să joace rolul de polițist mondial” și că preferă să își facă ordine acasă. Implicit, ideea era că alții - Europa, NATO, Japonia, etc. -ar trebui să preia din ce în ce mai mult din sarcinile de azi ale Americii- de la desfășurarea de trupe în zonele fierbinți ale globului până la garantarea securității rutelor de transport maritime și a sistemelor de comunicații. De aici insistența ca Europa și, în special, Germania să-și asume partea justă („fair share”) din responsabilitățile securității europene, alături de Marea Britanie și Franța.
Adevărul este că în realitate Statele Unite câștigă mai mult din stabilitatea globală relativă pe care o asigură decât cheltuiește și că nimeni, nici o țară și nici o alianță, chiar dacă are un PIB agregat mai mare decât al SUA, cum este cazul Europei, nu are nici capabilitățile logistice nici capacitățile politice și instituționale să facă ceea ce face America. A pretinde altfel este nerezonabil. De aici, tensiunea între Trump care vrea să se retragă din lume și europeni care îl acuză că este iresponsabil și nerezonabil.
În acest context, summitul de miercuri și joi de la Bruxelles se anunță unul deosebit de tensionat și încărcat de reproșuri reciproce. Trump a deschis balul în iunie trimițând o scrisoare mai multor lideri ai țărilor NATO în care acuza Germania că oferă un exemplu prost restului membrilor prin menținerea unor cheltuieli reduse și a amenințat cu „reajustarea prezenței militare americane în lume”, inclusiv în Europa, dacă acest lucru nu se întâmplă. Cancelarul Angela Merkel a ripostat la aceste acuzații, replicând că „Germania face alegeri politice independente” și că țara sa „face deja destul pentru NATO”. De altfel, miercuri Trump a continuat pe aceeași linie, acuzând brutal Germania că este ”prizoniera Rusiei deoarece își ia o mare parte din energia sa de la Rusia” și că America plătește" miliarde de dolari Rusiei și noi trebuie să o apărăm împotriva Rusiei (...) Nu e normal".
Este, de departe, cea mai gravă dintre mizele acestui summit. Senatul american a votat o moțiune de sprijin pentru NATO cu 98 la 2, dar dacă șeful Executivului vrea să retragă trupele din Europa, Legislativul are puține mijloace să îl impiedice.
Greșeala Europei. Cine crede de fapt că NATO este depășită?
Europenii se arată deosebit de îngrijorați pentru că la intervale neregulate Trump declară că NATO este o structură „vestigială” dar, pe de altă parte, nici ei nu se poartă altfel. Europa s-a obișnuit ca americanii să îi trateze de sus dar să înghită în final tot ce li se propune de pe malul acesta al Atlanticului („ne cred idioți (schmucks)” se plânge Trump). În pofida amenințării serioase a unei dezangajări americane, europenii continuă în aceeași notă, dacă nu cumva chiar mai proastă, mai agresivă și mai sfidătoare. Analiștii îl acuză deja pe Trump că face jocul rușilor dacă pleacă de la Bruxelles la Helsinki, la întâlnirea cu Putin, lăsând în urmă o Alianță slăbită. Este genul de șantaj moral care ar fi funcționat în trecut dar nu înseamnă absolut nimic pentru Trump.
În aceeași notă se înscriu și afirmațiile președintelui Consiliului European, Donald Tusk, care a declarat că „sute de europeni” s-au sacrificat în Afganistan. Tusk își arogă ilicit în numele Europei sacrificiul militarilor pe teatrele de război, pentru că nici unul dintre cei care au murit acolo nu au murit luptând sub steagul UE, ci sub steagul țării lor și/sau al NATO în calitate de aliați.
În schimb, Tusk și președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, un entuziast al „armatei europene”, și-au reafirmat intențiile de a investi în apărarea europeană despre care susțin că este „complementară” la NATO, dar despre care toată lumea, și mai ales Germania, știe că este gândită ca o alternativă la NATO. Ca atare, ar trebui să ne întrebăm onest cine crede că NATO este „vestigială”, „depășită”: americanii, care continuă în pofida amenințărilor lui Trump, să aloce resurse masive apărării Europei, sau aliații europeni și UE care acționează pentru „autonomia” Europei față de NATO, cum a numit-o Juncker?
Acuzația adusă de Trump Germaniei că este captivă Rusiei pentru că este dependentă de gazul rusesc, deși brutală și nediplomatică, nu este lipsită nici de adevăr, nici de merit. Germania nu își poate asuma un rol de lider european și global credibil câtă vreme manifestă o periculoasă duplicitate în raporturile sale cu Rusia. Deși Merkel susține sancțiunile împotriva Rusiei, nu a existat în ultimii aproape cinci ani ministru de externe german care să nu evoce sau să ceară direct ridicarea lor.
Planul 30-30-30-30, Marea Neagră și comandamentul românesc
Că Statele Unite vor continua să susțină apărarea europeană o dovedește și adoptarea în iunie a NATO Readiness Inititive, un proiect care prevede mobilizarea unei forțe formate din 30 de batalioane mecanizate, 30 de escadrile de avioane și 30 de nave de război care să fie desfășurate pe flancul estic al Alianței în maximum 30 de zile, adică o forță de 40.000 de militari pregătită să răspundă unei agresiuni rusești. În cadrul acesteia va funcționa o forță de reacție ultrarapidă de 20.000 de oameni.
În cadrul eforturilor de întărire a flancului estic, summitul de la Bruxelles are programată o sesiune specială dedicată securității Mării Negre, la care vor participa și Ucraina și Georgia. Au trecut zece ani de când România a încercat să pună securitatea Mării Negre sus pe agenda NATO, iar invazia Crimeei și a Ucrainei a dovedit că avea temeiuri serioase. Acum NATO acordă Mării Negre și componentei sudice a flancului estic importanța pe care le merită.
În acest sens, președintele Iohannis, va încerca să convingă aliații că este oportună înființarea în România a un comandament -format din 400 de militari- al forțelor terestre desfășurate în regiune. Ceea ce, după cum a declarat președintele, ar oferi un caracter permanent unei desfășurări militare care, în mod oficial, nu este permanentă, dar în realitate este și ar echilibra oarecum raportul de forțe între nordul (Polonia, statele baltice) și sudul (în esență România, pentru că bulgarii joacă în tabăra rusă) flancului estic. Dacă liderii europeni mai au încă o urmă de realism și simț comun, pentru binele securității europene și al aliatului român, Iohannis ar trebui să primească ceea ce cere.
