Pe aceeași temă
Ceremonii au avut loc în Marea Britanie, Canada, Australia, și statele europene, dar accentul este pus pe evenimentele organizate la Paris, scrie BBC News.
Peste 70 de lideri politici din întreaga lume, inclusiv Vladimir Putin și Donald Trump, asistă la Paris la ceremonii. La evenimente este prezent și președintele Klaus Iohannis.
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump s-au salutat și și-au strâns mâna cordial, în momentul sosirii la Arcul de Triumf, relatează și Reuters.
Președintele francez Emmanuel Macron și liderii politici participă la o ceremonie care va are loc pe Champs-Elysees. Macron susține un discurs, urmând ca la final să fie reaprinsă flacăra de la Mormântul Ostașului Necunoscut, aflat sub Arcul de Triumf.
Cei mai mulți lideri vor participa apoi la un forum al păcii organizat de Macron. Trump intenționa să boicoteze acest eveniment.
În jur de 10 milioane de soldați au fost uciși între 1914-1918 și milioane de civili și-au pierdut viața în Primul Război Mondial. Armistițiul a fost semnat în nordul Franței și a intrat în vigoare pe 11 noiembrie, la ora 11 am, momentul în care au început ceremoniile de duminică.