China promite că va „eradica regimul secesionist” din Taiwan și acuză SUA pentru criza din Ucraina

L. G. | 23.02.2022

Miercuri dimineață, președintele Taiwanului, Tsai Ing-wen, a scris pe Twitter în sprijinul Ucrainei, adăuând că orice încercare de „anexa” Taiwanul va fi întâmpinată cu rezistență armată.

Pe aceeași temă

„Taiwanul condamnă încălcarea suveranității Ucrainei de către Rusia și încurajează toate părțile implicate să își rezolve disputele în mod rațional și pașnic”, a scris ea. „Între timp, vom lua măsuri pentru a ne consolida pregătirea militară și a contracara acțiunile agresive, asigurând în același timp stabilitatea economică”.

Trei ore mai târziu, organul de presă al regimului comunist de la Beijing, Global Times, a postat pe Twitter: „Taiwanul este dornic să distragă atenția de la subiectul Ucraina. Dar nu există nicio dispută cu privire la suveranitatea Ucrainei, în ciuda disputelor privind granițele sale.

Suveranitatea Taiwanului nu existat niciodată. Este doar o chestiune de timp ca regimul tău secesionist să fie eradicat.”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Hua Chuying, s-a grăbit la rândul ei să înlăture orice paralelă între situația din Ucraina și Taiwan: „Taiwan nu este Ucraina”, a spus ea. Taiwanul a fost întotdeauna o parte inalienabilă a Chinei. Acesta este un fapt juridic și istoric incontestabil.”

Hua a adăugat că problema Taiwanului a rămas din războiul civil și că „integritatea Chinei nu ar fi trebuit niciodată compromisă”, potrivit Reuters.

Guvernul destituit al Republicii Chineze s-a refugiat în 1949 în Taiwan după ce a fost învins în războiul civil de comuniști, care au înființat Republica Populară Chineză, sub conducerea dictatorului Mao Tze Dun.

Guvernul Taiwanului se opune ferm revendicărilor teritoriale ale Chinei. Tsai spune că Taiwan este un stat independent cu numele de Republica Chineză, care rămâne numele oficial al Taiwanului.

Toate unitățile de securitate și militare „trebuie să-și îmbunătățească activitatea de supraveghere și avertizare timpurie cu privire la evoluțiile militare din jurul strâmtorii Taiwan”, a declarat Tsai la o ședință a grupului de lucru privind criza din Ucraina organizată de Consiliul de Securitate Națională.

Taiwan și Ucraina sunt fundamental diferite în ceea ce privește geostrategia, geografia și lanțurile internaționale de aprovizionare, a adăugat ea, în timpul întâlnirii cu membrii Consiliului, relatează Reuters.

Potrivit lui Tsai, „în fața forțelor străine care intenționează să manipuleze situația din Ucraina și să afecteze moralul societății taiwaneze, toate instituțiile guvernamentale trebuie să prevenă războiul informațional lansat de forțele străine și colaboratorii locali”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22