China rectifică cifra deceselor provocate de coronoavirus și spune că a numărat greșit

Redactia | 14.02.2020

Comisia de Sănătate Naţională a Chinei a revizuit numărul deceselor provocate de coronavirus şi a anunţat că 108 dintre persoanele decedate au fost numărate de două ori, astfel că noul bilanţ este de 1.380

Pe aceeași temă

Numărul persoanellor infectate a fost revizuit şi joi, atunci când China a anunţat 242 de decese, un număr mult mai mare decât în oricare altă zi, transmite Mediafax. Explicaţia a fost că a fost schimbată metodologia prin care cazurile erau catalogate ca fiind provocate de coronavirus.

În privinţa numărului de cazuri confirmate în China continentală, acesta se ridică acum la 63.851, cu 5.090 de cazuri noi în ultimele 24 de ore.

Schimbarea frecventă a bilanţului face ca SUA să pună la îndoială veridicitatea cifrelor furnizate de Beijing.

„Suntem foarte dezamăgiţi de reacţia Chinei. Este Biroul Politic cu adevărat sincer cu noi? Am crezut că vom avea parte de mai multă transparenţă, dar suntem dezamăgiţi. Statele Unite au cel mai bun sistem public de sănătate din lume, eram mai mult decât dispuşi să colaborăm cu Organizaţia Naţiunilor Unite şi cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii pe această temă, dar ei nu ne permit”, a declarat Larry Kudlow, directorul Consiliului Economic Naţional al SUA, potrivit Bloomberg.

În afara Chinei continentale, există trei decese provocate de coronavirus – unul în Japonia, unul în Filipine şi unul în Hong Kong.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22