Pe aceeași temă
„Vinieta germană pentru utilizarea drumurilor federale de către autoturisme este contrară dreptului Uniunii. Această taxă este discriminatorie dat fiind că sarcina sa economică este suportată, în practică, exclusiv de proprietarii și de conducătorii de vehicule înmatriculate în alte state membre”, se arată într-un comunicat transmis de CJUE.
Argumentele CJUE:
Prin hotărârea pronunțată astăzi, Curtea constată că taxa de utilizare a infrastructurii, combinată cu scutirea de taxa pe autovehicule de care beneficiază proprietarii vehiculelor înmatriculate în Germania, constituie o discriminare indirectă pe motiv de cetățenie sau naționalitate și o încălcare a principiilor liberei circulații a mărfurilor și liberei prestări a serviciilor.
În ceea ce privește interdicția discriminării pe motiv de cetățenie sau naționalitate, Curtea constată că scutirea de taxa pe autovehicule în beneficiul proprietarilor de vehicule înmatriculate în Germania are ca efect compensarea integrală a taxei de utilizare a infrastructurii plătite de aceștia, astfel încât sarcina economică a respectivei taxe de utilizare a infrastructurii este suportată, în fapt, numai de proprietarii și de conducătorii de vehicule înmatriculate în alte state membre.
În ceea ce privește libera circulație a mărfurilor, Curtea a constatat că măsurile în litigiu sunt de natură să constituie un obstacol în calea accesului pe piața germană a produselor provenite din alte state membre. Astfel, taxa de utilizare a infrastructurii, căreia îi sunt supuse, de fapt, doar vehiculele care transportă aceste produse, este susceptibilă să majoreze costurile de transport și, pe cale de consecință, prețul produselor menționate, afectând astfel competitivitatea lor.
În ceea ce privește libera circulație a serviciilor, Curtea a constatat că măsurile în litigiu sunt de natură să constituie un obstacol în calea accesului prestatorilor și al beneficiarilor de servicii care provin dintr-un alt stat membru pe piața germană. Astfel, taxa de utilizare a infrastructurii este susceptibilă, ca urmare a scutirii de taxa pe autovehicule, fie să majoreze costul serviciilor furnizate în Germania de acești prestatori, fie să majoreze costul pe care îl reprezintă pentru acești beneficiari faptul de a se deplasa în acest stat membru pentru a beneficia acolo de un serviciu.
Istoricul taxei de autostradă pe care Germania dorea s-o perceapă șoferilor străini:
Începând din 2015, Germania a instituit cadrul juridic pentru introducerea unei taxe pentru utilizarea de către autoturisme a drumurilor federale, inclusiv a autostrăzilor: „taxa de utilizare a infrastructurii”.
Prin această taxă, Germania intenționează să treacă parțial de la un sistem de finanțare prin impozite la un sistem de finanțare întemeiat pe principiile „utilizatorul plătește” și „poluatorul plătește”. Veniturile din această taxă vor fi alocate finanțării infrastructurii rutiere, iar cuantumul său va fi calculat în funcție de capacitatea cilindrică, de mijlocul de propulsie și de clasa de emisie a vehiculelor.
Orice proprietar al unui vehicul înmatriculat în Germania va trebui să plătească taxa, sub forma unei viniete anuale, într-un cuantum de maximum 130 de euro. În ceea ce privește vehiculele înmatriculate în străinătate, taxa nu va trebui să fie plătită (de către proprietarul sau conducătorul vehiculelor) decât în cazul utilizării autostrăzilor. În această privință, sunt disponibile viniete de zece zile (între 2,50 și 25 de euro), de două luni (între 7 și 50 de euro) sau de un an (maximum 130 de euro).
În paralel, Germania a prevăzut că, începând de la perceperea taxei de utilizare a infrastructurii, proprietarii de vehicule înmatriculate în Germania vor beneficia de o scutire de taxa pe autovehicule într-un cuantum cel puțin echivalent cu cel al taxei de utilizare a infrastructurii pe care au trebuit să o plătească.
Austria consideră că efectul combinat al taxei de utilizare a infrastructurii și al scutirii de taxa pe autovehicule pentru vehiculele înmatriculate în Germania, precum și modalitățile de configurare și de aplicare a taxei de utilizare a infrastructurii sunt contrare dreptului Uniunii, printre altele interdicției de a discrimina pe motiv de cetățenie sau naționalitate.
După ce a sesizat Comisia în vederea emiterii unui aviz, care nu s-a pronunțat în termenul prevăzut, Austria a introdus la Curtea de Justiție o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor împotriva Germaniei.1 În această procedură, Austria este susținută de Țările de Jos, în timp ce Germania este susținută de Danemarca.