Pe aceeași temă
Noua listă, ce va trebui aprobată de statele membre ale Uniunii Europene, cuprinde 58 de personalităţi, printre care numeroşi militari ruşi, potrivit unui document consultat miercuri de AFP, citat de Agerpres.
Pe listă se află şi soţia, fiica şi un fiu al purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, precum şi şeful agenţiei de reglementare a telecomunicaţiilor Roskomnadzor, Andrei Lipov.
Sancţiunile constau în interzicerea accesului în Uniunea Europeană şi îngheţarea activelor deţinute pe teritoriul acesteia.
Peste o mie de persoane se află deja pe lista neagră europeană.
Patriarhul Kiril, „un aliat de lungă durată al preşedintelui Vladimir Putin, a devenit unul din principalii susţinători a agresiunii militare împotriva Ucrainei”, subliniază documentul Comisiei.
Şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, sub a cărei jurisdicţie se află în jur de 150 milioane de credincioşi în lume, în principal în Rusia, şi-a înmulţit predicile în care susţine ofensiva rusă în Ucraina.
La 27 februarie, el a vorbit despre o luptă a 'forţelor răului' care se opun 'unităţii' istorice între Rusia şi Ucraina.