Pe aceeași temă
Comisia propune realizarea unei strategii comune la nivelul UE privind metodologiile de testare, menționând că, pe baza datelor actuale, probabilitatea de a fi testat poate diferi de până la 30 de ori între statele membre.
România este menționată între statele care testează pe baza unui sistem de prioritate, din cauza capacității insuficiente de testare sau a strategiilor diferite.
Comisia Europeană atrage atenția asupra importanței testării cât mai largi mai ales în sezonul rece, când va circula și gripa. Va fi crucial pentru toate statele să monitorizeze atent situația în acest sezon și să își adapteze strategiile, să testeze toate persoanele care prezintă chiar și simptome ușoare, pentru a evita o nouă izolare a populației, cu consecințe economice și sociale importante.
Recomandările de testare cât mai largă ale Comisiei Europene vin în momentul în care Institutul de Sănătate Publică din România a publicat noi definiții de caz, astfel că o persoană este considerată caz suspect COVID-19 dacă are mai multe simptome. Până acum, cazul suspect era considerat de la primul simptom. Detalii aici
„Strategiile solide de testare și capacitățile suficiente de testare sunt aspecte esențiale ale pregătirii și răspunsului la COVID-19, permițând detectarea timpurie a persoanelor potențial infectate și dezvăluind ratele de infecție și transmiterea în cadrul comunităților. Mai mult, acestea sunt o condiție prealabilă pentru urmărirea adecvată a contactelor”, subliniază executivul comunitar în document.
„Statele membre ar trebui să implementeze o testare largă, pentru a detecta rapid o creștere a cazurilor și pentru a identifica grupurile cu risc crescut de îmbolnăvire”, precizează Comisia.
Comisia Europeană consideră că este necesară realizarea, prin intermediul Comitetului pentru securitatea sanitară (HSC), a unui acord la nivelul UE pentru strategii și metodologii de testare comune.
În document se precizează că testarea și urmărirea contactelor cazurilor confirmate sunt elemente esențiale mai ales în timpul sezonului gripal și al infecțiilor respiratorii, pentru a detecta la timp cazurile, a întrerupe transmiterea, a realiza diagnosticarea, analizele epidemiologice și a evalua riscurile.
Aceste măsuri pot oferi un răspuns specific și pot contribui la scăderea necesității de a ține populația în casă, cu consecințe economice, sociale și medicale semnificative și de a restricționa călătoriile.
În document sunt menționate diferitele strategii de testare din Uniune. Majoritatea țărilor (18 state membre) au un sistem obligatoriu de testare a tuturor cazurilor. România și alte șase state au un sistem de prioritizare a testării cazurilor, din cauza capacității insuficiente de testare sau a obiectivelor strategice diverse. În câteva țări nu este obligatorie testarea cazurilor simptomatice, fiind încurajată testarea voluntară, menționează Comisia.
Executivul comunitar avertizează că, în sezonul gripal, din cauza similitudinii simptomelor cu COVID-19, nevoia de testare va fi și mai mare și precizează că sunt disponibile teste RT-PCR care detectează mai multe virusuri, inclusiv Sars-Cov-2 și gripa. Comisia recomandă introducerea acestor tipuri de teste din octombrie 2020 până în primăvara 2021.
„Testarea tuturor cazurilor cu simptome compatibile COVID-19, inclusiv simptome ușoare, ar trebui să fie prioritatea. Pentru a realiza acest lucru, populația ar trebui să aibă acces ușor la testare și să fie încurajată să solicite testarea imediată când apar simptome compatibile COVID-19”, subliniază Comisia.
Conform Comisiei Europene, pe baza cifrelor actuale, probabilitatea de a fi testat poate diferi de până la 30 de ori între statele membre. Prin urmare, cu siguranță există diferențe semnificative în UE cu privire la numărul de cazuri asimptomatice și ușor simptomatice care sunt identificate prin diferitele abordări naționale de testare, iar studiile de seroprevalență arată că rata celor infectați este mult mai mare decât a celor diagnosticați.