Comisia Europeană vrea să impună țărilor membre o cotă de imigranți ca „solidaritate obligatorie”

Laurentiu Gheorghe | 23.09.2020

Reforma sistemului de azil al Uniunii Europene elaborat de Comisia Europeană presupune înlocuirea cotelor obligatorii de imigranți ilegali pentru fiecare stat cu o așa-zisă „solidaritate obligatorie”.

Pe aceeași temă

În schimb, statele care nu acceptă imigrație, prin noul „Pact european asupra migrației și azilului”, vor trebui să contribuie la costurile cu repatrierea celor cărora li s-au refuzat cererile de azil sau să finanțeze construirea de tabere pentru refugiați.

Mecanismul urmează a fi pus în funcțiune atunci când una dintre țările membre se află sub „presiune” sau într-o situaţie de „urgenţă” din cauza numărului mare de refugiați, relatează agenţiile AFP, EFE şi Reuters, potrivit Agerpres. Țările care vor găzdui azilanții vor primi câte 10.000 de euro pentru fiecare migrant adult.

Această soluţie, descrisă de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, drept un echilibru „just şi rezonabil” între „responsabilitate şi solidaritate” între statele UE, are în vedere să convingă ţările care au refuzat cotele obligatorii de refugiaţi, în special cele membre ale Grupului de la Vişegrad (Ungaria, Polonia, Republica Cehă şi Slovacia) şi Austria, al cărei cancelar Sebastian Kurz a reafirmat marţi că o repartizare a migranţilor între statele UE „nu funcţionează”. Se trag astfel şi învăţămintele eşecului soluţiei cotelor de refugiaţi decise în 2016.

Foarte aşteptata reformă a sistemului european de azil, amânată de mai multe ori, are în vedere şi protejarea de urmăriri penale a ONG-urilor care salvează migranţi pe mare, iar un mecanism de solidaritate între statele membre este prevăzut şi pentru salvările pe mare.

În esenţă, noul pact revizuieşte principiul din „Regulamentele Dublin” conform căruia prima ţară din UE unde ajunge un migrant extracomunitar este responsabilă cu soluţionarea cererii sale de azil, schimbare cerută în special de ţările aflate în prima linie a sosirii migranţilor, precum Grecia sau Italia.

Solidaritate obligatorie

Conform noii propuneri a Comisiei Europene, ţara care va examina cererea de azil va fi aceea unde migrantul are o rudă sau unde a muncit ori a studiat. În celelalte cazuri, prima ţară de sosire va rămâne în continuare responsabilă cu soluţionarea acestei cereri, dar aceasta poate solicita Comisiei Europene în cazul unei presiuni migratorii activarea unui „mecanism de solidaritate obligatorie”.

Odată ce Comisia aprobă activarea acestui mecanism, ea decide şi numărul migranţilor care ar trebui preluaţi de celelalte state membre din ţara aflată sub presiune şi toate ţările vor trebui să-şi aducă o contribuţie în funcţie de forţa lor economică şi de populaţie. Pentru fiecare migrant adult primit, statele membre vor primi din bugetul comunitar 10.000 de euro.

Mai departe, statele UE vor putea opta între primirea unor solicitanţi de azil, o contribuţie la construcţia de tabere de refugiaţi sau finanţarea repatrierii celor fără drept de azil, aceştia din urmă fiind în principal migranţii economici care şi-au părăsit ţara nu din cauza vreunui război, ci pentru o viaţă mai bună în UE, cum este de exemplu cazul marocanilor sau al tunisienilor.

În cazul unei crize comparabile cu cea din 2015, când în UE au sosit peste un milion de refugiaţi, opţiunile statelor membre se vor reduce la preluarea migranţilor sau repatrierea celor respinşi. Însă dacă o țară nu reuşeşte într-un termen de opt luni să repatrieze către ţara lor de origine migranţii a căror expulzare şi-a asumat-o, atunci ea va trebui să-i primească pe teritoriul ei.

Acestea sunt însă alternative nerealizabile pentru ţările mici, care nu au mijloacele necesare, remarcă pentru AFP o sursă europeană. Mai mult, unele state de origine ale migranţilor refuză să-şi preia cetăţenii înapoi. Pentru astfel de situaţii Comisia Europeană are în vedere ca mijloace de presiune elaborarea de rapoarte anuale asupra capacităţii fiecărei ţări de a-şi prelua cetăţenii care au migrat clandestin, o măsură fiind suspendarea vizelor pentru ţările ce refuză primirea propriilor cetăţeni. Potrivit comisarului european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, UE are în prezent 24 de acorduri de readmisie cu state terţe, dar „nu toate funcţionează”.

Propunerea Comisiei Europene va fi discutată și negociată de Parlamentul European și Consiliul UE. Comisia Europeană cere celor două instituții să ajungă la un acord politic referitor la principiile de bază ale Regulamentului privind gestionarea azilului și a migrației și să adopte Regulamentul privind Agenția UE pentru Azil până la sfârșitul anului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22