Pe aceeași temă
„Cât timp va mai sta Uniunea Europeană pasivă şi asista la îndepărtarea iliberală a Ungariei de la democraţie? Drepturile poporului ungar la liberă exprimare şi egalitate în faţa legii trebuie protejate de dorinţa lui Orban de a împinge ţara spre autoritarism”, a declarat Judith Sargentini, autoarea raportului, citată de EurActiv.com.
Raportul privind situaţia statului de drept în Ungaria a fost adoptat cu 37 de voturi pentru şi 19 împotrivă. Prina acest raport statele membre sunt îndemnate să deschidă o procedură disciplinară împotriva Ungariei, constatând „un risc clar de încălcare gravă a valorilor Uniunii Europene”.
Documentul arată că acţiunile guvernului condus de Viktor Orban au condus la o deteriorare serioasă în ce priveşte statul de drept, democraţia şi drepturile fundamentale.
Tot conform raportului, în Ungaria, independenţa justiţiei, libertatea de exprimare şi a presei, libertatea instituţiilor academice sunt în pericol, şi arată spre corupţia la nivel de stat şi relele tratamente aplicate migranţilor şi solicitanţilor de azil.
Raportul LIBE apare după ce Budapesta a votat săptămâna trecută un pachet de legi antiimigraţie.
Plenul Parlamentului European urmează să supună la vot pe 12 septembrie iniţierea procedurii legale care ar putea priva Ungaria de dreptul de vot în Consiliu.
Orban: Raportul lui Soros
După votul LIBE, premierul ungar Viktor Orban a declarat că este vorba despre un „raport Soros”, ce are ca scop să facă presiuni pentru ca Ungaria să-şi schimbe poziţia faţă de migraţie, notează MTI, citată de Agerpres. ”Cu toate acestea, de vreme ce alegătorii ungari au luat deja o decizie pe această temă, nu a rămas nimic de discutat”, a afirmat premierul, în faţa presei, referindu-se la victoria în alegerile din aprilie a partidului său.
Orban a afirmat că raportul a fost pregătit de eurodeputata Verzilor Judith Sargentini, care face parte din echipa miliardarului american George Soros.
Și fostul vicepreședinte american Joe Biden a criticat prestația Ungariei, la pachet cu România și Polonia
Fostul vicepreședinte american Joe Biden a criticat ”șarlatanii și demagogii care exploatează fricile oamenilor și dau vina mereu pe alții (...) Acum sunt imigranții, outsider-ul, celălalt”, a declarat Biden, făcând referire directă la trei țări din Europa Centrală și de Est: Ungaria, România și Polonia.
Biden, președinte al unei comisii transatlantince pentru apărarea democrației a susținut la Copenhaga, la sfârșitul săptămânii trecute, un discurs pe tema ”Democrația în era revenirii autoritarismului” - informează G4Media.
De la minutul 10.20
Vorbind despre asaltul la adresa democrației, Biden a mai declarat că instituțiile și libertățile sunt îngropate lent, încetul cu încetul, fiecare pas fiind gândit pentru a concentra puterea în mâna unor lideri.
”Liderii Ungariei acuză influențe externe nocive pentru a justifica suferințele sociale din Ungaria și susțin modelul democrației iliberale ca fiind cel mai bun. Guvernul român descrie instituțiile anticorupție ca impedimente în calea guvernării eficiente, iar sub pretextul că vor să le facă mai eficiente le distrug. (…) În Polonia, partidul aflat la conducere prezintă instituțiile de checks and balances drept impedimente în atingerea unor obiective de importanță națională și apoi folosesc acest pretext pentru a face numiri politice în sistemul de justiție” - a spus Biden citat de G4 Media
Fost vicepreședinte american în administrația Obama, Joe Biden conduce o comisie transatlantică pe tema apărării democrației pe care a lansat-o efectiv la o conferință la care au participat foști lideri occidentali între care Tony Blair și Nick Clegg din Marea Britanie, Stephen Harper din Canada și Jose Maria Aznar din Spania.
foto EPA, Stoyan Nenov