Pe aceeași temă
Fostul handbalist Inaki Urdangarin a pierdut apelul de la curtea supremă într-un proces care durează de ani de zile și a fost condamnat marți la 5 ani și 10 luni de închisoare. În primă instanță, cumnatul regelui spaniol a fost condamnat la șase ani și trei luni de înhisoare. Atunci, sora monarhului, infanta Cristina, a fost achitată, însă trebuie să plătească o amendă de 265.000 de euro. transmite Digi 24.
Prejudiciul despre care se vorbește în acest proces este de 6 milioane de euro. Mai exact, infanta Cristina a fost acuzată, alături de soţul ei, de deturnare de fonduri publice printr-o organizaţie nonprofit.
A fost pentru prima dată când un membru al Casei Regale s-a așezat în banca acuzaților. Infanta a susţinut mereu că nu a ştiut nimic de deturnarea banilor şi, în pofida presiunilor familiei, a refuzat să divorţeze. Ea este căsătorită din 1997 cu fostul handbalist Inaki Urdangarin şi au patru copii.
În timpul procesului, infanta Cristina a Spaniei a rămas fără titlul de ducesă de Palma de Mallorca. Decizia a fost luată chiar de fratele ei, regele Felipe al VI-lea. Ea nu a fost prezentă, de altfel, la încoronarea ca rege a fratelui ei, în 2014.