Pe aceeași temă
Invazia Georgiei de catre fortele terestre, aeriene si navale ale Rusiei, din 8 august 2008, si proclamarea independentei provinciilor georgiene separatiste Osetia de Sud si Abhazia au avut consecinte politice, economice si de securitate drastice pentru tarile din vecinatatea Federatiei Ruse, au deteriorat relatiile regimului de la Moscova cu democratiile occidentale si au determinat condamnari severe in strainatate.
Decizia liderilor rusi de a-si starni puterea militara contra unei tari vecine cu capacitate militara mult inferioara a surprins comunitatea internationala, a alarmat celelalte state desprinse din fosta Uniune Sovietica si a provocat discutii aprige in comunitatea euro-atlantica in legatura cu reevaluarea atitudinii fata de Rusia. Razboiul din Georgia a fost primul atac militar al Rusiei contra unui alt stat de cand URSS a invadat Afganistanul, in 1979.
Invazie premeditata
Moscova a pregatit razboiul impotriva Georgiei cu multe luni inainte de invazie. La 16 aprilie 2008, Rusia a stabilit, prin decret, relatii de tip stat-la-stat cu cele doua provincii georgiene separatiste. Imediat, Moscova a introdus in cele doua provincii georgiene mii de militari, echipament greu si specialisti care au reabilitat soselele si caile ferate spre Georgia. Manevrele militare din primavara, denumite Kavcaz-2008, au simulat invazia Georgiei.
In prima saptamana din august 2008, provocarile armate ale militarilor osetini contra satelor georgiene din Osetia de Sud au creat o situatie intolerabila. "Pacificatorii" rusi nu au intervenit. Avand dominatie aeriana totala, cu zeci de mii de soldati masati la granita cu Georgia in Osetia de Sud si in Abhazia, cu tancuri si artilerie, trupele ruse erau pregatite sa ajunga la Tbilisi in cateva ore.
La ordinul presedintelui Saakasvili, trupele georgiene au atacat capitala sud-osteina, Tinvali. Informatia Moscovei ca militarii georgieni ar fi comis masacre de purificare etnica in Tinvali soldate cu peste 2.000 de morti a fost demitizata de observatori independenti, care au gasit mai putin de 150 de victime. Este posibil ca asaltul georgian de la Tinvali, amanand cu cateva zile penetrarea trupelor ruse in Georgia, a permis regruparea trupelor georgiene pentru apararea capitalei, a sensibilizat opinia publica internationala si a precipitat interventiile diplomatice ale presedintelui UE. Comentatori straini si georgieni au afirmat ca numai asa a fost posibil sa se salveze independenta tarii si sa se previna inlocuirea guvernului de la Tbilisi cu marionete proruse.
Concomitent cu invazia militarilor rusi din Osetia de Sud, trupele ruse din Abhazia au deschis un al doilea front impotriva Georgiei, fara nicio provocare. In mod coordonat, fortele aeriene si navale ale Rusiei au declansat bombardamente intense impotriva infrastructurii militare si economice din Georgia. Partea de nord a tarii si orasul-port la Marea Neagra Poti au fost ocupate de trupele ruse.
Medvedev si Putin au pretins ca, asa cum au actionat occidentalii in Kosovo, militarii rusi au intervenit in Georgia in 2008 ca sa previna actiunile de "genocid" si "purificare etnica" ale georgienilor impotriva osetinilor. Ceea ce este contrar realitatii. Cu sustinerea trupelor ruse, 60.000 de georgieni au fost alungati din Osetia de Sud.
Obiectivele invaziei
Agresiunea disproportionata a Rusiei in Georgia a avut ca obiectiv principal pedepsirea guvernului de la Tbilisi pentru politica sa prooccidentala si pentru aspiratiile liderilor respectivi de a adera la NATO. Moscova intentiona sa distruga viabilitatea economica a Georgiei, sa-l indeparteze de la putere pe presedintele Mihail Saakasvili si sa demonstreze ca occidentalii nu pot "proteja" statele din vecinatatea Rusiei. Desi nu a reusit sa schimbe regimul de la Tbilisi, controlul Osetiei de Sud ii va permite Rusiei sa "supravegheze" culoarele de transport pentru conductele de petrol si gaze naturale care conecteaza bazinul Marii Caspice cu UE prin Georgia si Turcia.
Devastarea, ocuparea militara si fragmentarea Georgiei reprezinta un atentat direct al Moscovei, cu scopul de a altera prin forta nu numai frontierele stabilite in urma destramarii imperiului sovietic, dar si structurile de securitate din Europa, create dupa sfarsitul Razboiului Rece. Cei de la Kremlin au semnalat ca statele din CSI care aspira sa adopte democratia liberala de tip occidental ca sistem de guvernare vor fi penalizate, ca integrarea lor in NATO nu va fi tolerata si ca Rusia nu va ezita sa intervina in forta ca sa impiedice devierea de la normele stabilite de Moscova.
Prin invazia Georgiei, fostul presedinte si actualul premier rus Vladimir Putin a avertizat ca Moscova nu se teme de reactivarea unui conflict cu puterile occidentale, de izolare internationala sau de condamnari oficiale. Elita conducatoare de la Moscova, imbogatita din veniturile de la exporturile energetice, insista cu aroganta ca Rusia trebuie sa-si restabileasca dominatia in vecinatate, ca aranjamentele de securitate "umilitoare" instituite la finele Razboiului Rece nu mai sunt acceptabile si ca tara trebuie sa-si recapete grandoarea si respectul de care s-a bucurat in perioada sovietica.
Reactia puterilor occidentale
Uniunea Europeana si NATO au ripostat anemic la actele de agresiune ale Rusiei impotriva unui stat democrat, membru in Consiliul European si al OSCE. Desi presedintele UE a intervenit prompt ca sa dezamorseze criza din Georgia, liderii occidentali nu au reactionat cu claritate si coerenta. Ei nu au planificat cum sa reactioneze la provocarile Rusiei. UE si NATO nu au insistat ca mentinerea pacii in Abhazia si in Osetia de Sud sa fie internationalizate. Din contra, in 2008, occidentalii au pus presiuni pe guvernul de la Tbilisi ca sa accepte exclusiv "pacificatori" rusi care, evident, nu erau impartiali.
Hotararea de amanare a acordarii statutului de MAP solicitantilor de la Kiev si de la Tbilisi la Summit-ul NATO de la Bucuresti a agravat vulnerabilitatea acestor state fata de Rusia si a inspirat Moscova sa actioneze agresiv ca sa previna aderarea lor la structurile de securitate occidentale.
Initial, in semn de protest fata de invazia Georgiei, UE a contramandat discutiile programate cu Moscova referitoare la elaborarea unui parteneriat strategic UE-Rusia. Ulterior, in noiembrie 2008, la insistenta Germaniei, Frantei si Italiei, UE a decis sa reactiveze negocierile de parteneriat cu Moscova. Liderii statelor mari din Europa Occidentala insista ca mentinerea unor relatii detensionate cu Federatia Rusa este preferabila ostracizarii publice si izolarii internationale a Rusiei.
Est-europenii sunt indignati de toleranta excesiva franco-germana fata de comportamentul agresiv si arogant al Moscovei. Opinia publica din Polonia si Cehia i-a imputernicit pe oficialii de la Varsovia si de la Praga sa semneze acorduri preliminare cu SUA pentru instalarea interceptoarelor antiracheta si, respectiv, a instalatiilor de radar.
Nerespectarea acordului cu UE
In octombrie 2008, Moscova a anuntat ca, asa cum se obligase in acordul cu presedintele francez Nicolas Sarkozy, si-a retras trupele din Georgia, a satisfacut conditiile specificate in acord si "totul" a revenit la normalitate. Liderii din Germania, Franta si Italia au acceptat declaratiile Moscovei si s-au aratat dispusi sa reinstituie negocierile joviale cu Moscova pentru avansarea relatiilor de parteneriat si de cooperare intre UE si principalul lor furnizor de energie, Rusia.
In realitate, retragerea trupelor ruse din Georgia nu s-a conformat acordului cu UE. Partile combatante trebuiau sa revina la situatia de dinainte de 7 august. Peste 8.000 de militari rusi au ramas in provinciile georgiene Abhazia si Osetia de Sud. Trupele abhaze au anexat teritoriul din stramtoarea Kodori, aflata sub controlul si administratia guvernului de la Tbilisi inainte de invazie. Ca sa fie siguri ca refugiatii georgieni nu se mai pot intoarce la casele lor, satele georgiene din Osetia de Sud au fost incendiate si demolate. Cu infrastructurile economice si militare distruse de armata rusa, Georgia a fost obligata sa-i adaposteasca pe cei 60.000 de refugiati alungati din Osetia de Sud.
In urma razboiului din Georgia, militarii rusi stationati in Abhazia si Osetia de Sud nu mai pot pretinde ca sunt "trupe de pacificare". Conform acordului Sarkozy-Medvedev, 250 de observatori UE au fost mandatati sa supravegheze incetarea ostilitatilor si revenirea la starea antebelica. Pana acum, Rusia nu a permis observatorilor UE sa intre in cele doua provincii separatiste georgiene.
Instabilitate in Caucaz
Regiunea caucaziana a devenit importanta atat pentru occidentali, cat si pentru Rusia. Transportul de petrol si gaze dinspre bazinul Marii Caspice spre Vest, prin Azerbaidjan si Georgia, ocolind teritoriul Rusiei, permite consumatorilor sa evite monopolul energetic si capacitatea de santaj a Moscovei. Conducta de titei Baku-Tbilisi-Ceyhan transporta deja un milion de barili de petrol zilnic.
Invazia Georgiei de catre trupele Rusiei a speriat celelalte tari din Caucazul de Sud si a creat instabilitate in Caucaz. Azerbaidjanul, desi are aranjamente comerciale importante cu tarile din Vest, a evitat sa aiba relatii tensionate cu Moscova. Cu toate acestea, liderii azeri au solicitat UE sa se implice financiar pentru construirea gazoductului Nabucco, care ar concura direct cu sistemul de conducte South Stream elaborat la Moscova. In viitor, alte tari exportatoare de gaze naturale, precum Turkmenistan si Iran, s-ar putea conecta la Nabucco. Rusia este deranjata de faptul ca Azerbaidjanul aprovizioneaza Georgia cu gaze, invalidand subordonarea energetica a Georgiei fata de Moscova.
Desi aliata cu Rusia, Armenia incearca discret sa stabileasca noi relatii in exterior. Recent, Erevanul a contactat oficiali din Turcia cu intentia de a normaliza relatiile interstatale si de a deschide granita dintre cele doua tari. Ca sa-si diminueze dependenta energetica de Rusia, Armenia a elaborat un plan ca sa importe gaze naturale din Iran.
Chiar si provinciile caucaziene apartinand Federatiei Ruse, precum Cecenia, Ingusetia si Daghestan, sunt mentinute in cadrul Federatiei prin incorsetarea populatiilor respective, prin anihilarea brutala a aspiratiilor de afirmare a identitatii etnice si prin tirania necrutatoare a serviciilor de securitate ruse.
Concluzii
Mai multi comentatori si unii lideri occidentali considera ca Rusia trebuie sa fie admonestata pentru invadarea, ocuparea militara si fragmentarea Georgiei. Inainte de invazie, Rusia a oferit cetatenie si pasapoarte ruse locuitorilor din Abhazia si Osetia de Sud. Ceea ce i-a permis ulterior sa pretinda ca Federatia Rusa s-a simtit obligata sa-si "protejeze" cetatenii din alte state. Asemenea cetateni "adoptati" exista si in alte republici desprinse din fosta Uniune Sovietica, precum Moldova, Ucraina, Tarile Baltice, Belarus si Kazahstan. Daca Moscova nu va suporta repercusiuni pentru invazia Georgiei, cei de la Kremlin ar putea fi tentati sa intervina si in alte state din vecinatate, in baza acelorasi pretexte dubioase.
Atitudinea exagerat de indulgenta franco-germana fata de intensificarea agresivitatii Rusiei in tarile vecine si declaratiile oficialilor vest-europeni ca Ucraina si Georgia apartin "in mod natural" unei anumite "sfere de influenta" a Moscovei au fost repudiate vehement de membrii UE din Europa Est-Centrala. Ca sa stavileasca expansionismul insolent al guvernantilor rusi, statele membre in Alianta Nord-Atlantica ar trebui sa sprijine neconditionat independenta si integritatea teritoriala a Ucrainei si a Georgiei, sa le accepte oficial in programul MAP la conferinta NATO din decembrie si sa condamne acapararea fortata a provinciilor georgiene. In urma invaziei ruse in Georgia, NATO trebuie sa elaboreze planuri concrete pentru apararea tuturor membrilor din Europa Rasariteana fata de incursiuni din afara si sa avertizeze explicit regimul de la Moscova ca strategia "sferelor de influenta" este inacceptabila in secolul XXI.
