Consiliul de Securitate al ONU cere crearea unui nou guvern în Afganistan

Redactia | 17.08.2021

Consiliul de Securitate al ONU a cerut luni crearea, prin negocieri, a unui nou guvern în Afganistan, care să fie ”unit, incluziv şi reprezentativ”, inclusiv prin participarea femeilor.

SHARE 1

Pe aceeași temă

Consiliul de Securitate al ONU a cerut luni crearea, prin negocieri, a unui nou guvern în Afganistan, care să fie ”unit, incluziv şi reprezentativ”, inclusiv prin „participarea deplină, în condiţii de egalitate şi reprezentativitate, a femeilor”, transmite Reuters.

Organismul, care include 15 membri, reunit pentru a discuta situaţia din Afganistan, a mai cerut şi oprirea imediată a ostilităţilor şi a încălcării drepturilor omului şi ca toate părţile să permită accesul umanitar neîngrădit, sigur şi imediat.

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a cerut luni comunităţii internaţionale să se unească pentru a „suprima ameninţarea teroristă” în Afganistan după revenirea la putere a talibanilor.

Comunitatea internaţională trebuie să se unească pentru a se asigura că Afganistanul nu va mai fi folosit vreodată ca o platformă sau refugiu pentru organizaţiile teroriste”, a declarat Guterres la o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate.

Secretarul general al ONU a solicitat „Consiliului de Securitate şi comunităţii internaţionale să facă front comun, să lucreze şi să acţioneze împreună şi să folosească orice mijloace pe care le au la dispoziţie pentru a suprima ameninţarea teroristă mondială în Afganistan şi pentru a garanta că drepturile omului fundamentale sunt respectate”.

Comentarii 1

Th. Iliescu - 08-17-2021

Alta ADUNATURA de incompetenti - BINE PLATITI - isi da cu parerea ! Pai Noul Emirat, Califat sau alt soi de Rahat islamic va avea o conducere darza - cu sau fara aprobarea celor de mai sus - Au si aparut in poza in Palatul Prezidential din Kabul !! Nu vad de ce se mai strofoaca "preaopinentii" ? Vorbe - vorbe si multe .... palavre ! Si nu uitati : Rusia si China asteapta sa le pice para malaiata cu cele multe miliarde de dolari materii prime ! Si nu m-as mira sa fie asa ! Dar mai este si un revers al medaliei : Talibanii s-ar putea sa-i sprijine pe uiguri in China si sa reaprinda parjolul islamic in Caucazul rusesc ! Ce sa zic ? Da Doamne !

Răspunde

Opinii

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22