Consiliul de Securitate al Rusiei a recunoscut independența „republicilor” Donețk și Lugansk - Surse

L. G. | 21.02.2022

Vladimir Putin a declarat luni că ia în considerare solicitarea republicilor separatiste din estul Ucrainei de recunoaștere a independenței ceea ce oferă motiv pentru intervenție militară directă.

Pe aceeași temă

Consiliul de securitate de la Kremlin a votat pentru recunoașterea independenței republicilor separatiste din Donbas. Decizia a fost luată cu 10 voturi din 13, potrivit Ria Novosti.

Putin a spus în timpul discursului său în fața Consiliului de Securitate al Rusiei că „voi lua astăzi o decizie” cu privire la recunoașterea independenței republicilor separatiste Donețk și Lugansk într-un moment de lupte grele cu forțele naționale ucrainene.

 

Au existat indicii de la întâlnire că Rusia va acorda Occidentului un ultimatum de trei zile și o fereastră înainte de a recunoaște regiunile separatiste din estul Ucrainei - poate ca o șansă ca eforturile diplomatice de ultim moment să continue; cu toate acestea, cuvintele lui Putin arată că se va afla mai devreme soarta regiunii.

Din transmisia TV de la începutul reuniunii Consiliului de Securitate, se observă că ministrul de Externe, Serghei Lavrov, este reticent la propunerea de recunoaștere a independenței republicilor separatiste în disonanță cu alți oficiali din Consiliu care sunt pentru recunoașterea imediată a independenței.

 

Dacă Putin declanșează procesul de recunoaștere, această decizie ar putea declanșa un război de amploare, având în vedere că republicile separatiste ar fi supuse unui atac mai intens din partea armatei Ucrainei, ceea ce ar conduce la intervenția Rusiei în apărarea regiunilor „proaspăt recunoscute”, bineînțeles dacă se va ajunge curând la acel punct.

La întâlnire au intervenit miniștrii de externe și apărării Serghei Lavrov și Serghei Șoigu, precum și directorul FSB Alexander Bortnikov.

Şoigu a spus că 90% din Doneţk a rămas fără apă, iar două treimi dintre locuitorii lui Lugansk au rămas fără gaz, după ce luni au fost înregistrate „peste 40 de atacuri”.

„Autoritățile de la Kiev au efectuat de două ori operațiuni militare punitive în aceste teritorii. Și, se pare, asistăm la o agravare a situației pentru a treia oară", a spus Putin.

Luni, mai multe noduri de infrastructură critică din Donbas, estul Ucrainei, au fost distruse după ce au avut loc o serie de explozii. În urmă cu câteva zile, oficialii americani și ucraineni avertizau că serviciile speicale ruse au plantat explozibil la obiective de infrastructură critică, pentru a avea un pretext al invaziei în Ucraina.

 

Ca răspuns, Ucraina solicită o reuniune imediată a Consiliului de Securitate al ONU, pe măsură ce tensiunile cresc și războiul pare să fie la orizont, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

„La solicitarea preşedintelui Volodimir Zelenski, cer oficial consultări imediate ale membrilor Consiliului de Securitate al ONU în numele articolului 6 al memorandumurilor de la Budapesta”, a postat pe Twitter ministrul ucrainean al afacerilor externe, Dmitro Kuleba.

Cererea se bazează pe un acord din 1994 care garantează integritatea şi securitatea fostei republici sovietice în schimbul renunţării la armele nucleare moştenite de la fosta URSS.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22