Pe aceeași temă
Parlamentarii Consiliului Europei, reuniţi săptămâna aceasta pentru sesiunea de toamnă a Adunării sale, au votat (95 de voturi pentru, 25 împotrivă, o abţinere) pentru demararea procedurii de monitorizare completă (full monitoring procedure) împotriva Budapestei, potrivit comunicatului APCE, relatează AFP și Agerpres.
Această procedură „implică vizite regulate ale doi raportori APCE, un dialog permanent cu autorităţile şi evaluări periodice ale măsurii în care un stat membru îşi onorează obligaţiile şi angajamentele faţă de Consiliul Europei”, a precizat APCE, potrivit căreia „problemele de lungă durată legate de statul de drept şi democraţia” din ţară „rămân în mare parte fără răspuns”.
Ungaria, unde premierul ultraconservator Viktor Orban este la putere din 2010, se alătură altor zece state membre ale Consiliului Europei aflate în prezent sub control similar: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bosnia şi Herţegovina, Georgia, Republica Moldova, Polonia, Serbia, Turcia şi Ucraina, a detaliat APCE în document.
APCE: Cadrul electoral al Ungariei „nu garantează condiţii echitabile care să conducă la alegeri corecte”
Într-o rezoluţie bazată pe un raport, Adunarea subliniază în special „folosirea pe scară largă a legilor cardinale, care necesită majorităţi de două treimi” şi care „restrâng sever pluralismul politic, (...) marcă a unui sistem democratic”.
În plus, cadrul electoral al Ungariei „nu garantează condiţii echitabile care să conducă la alegeri corecte”, a afirmat APCE, menţionând în acelaşi timp că, „luna trecută, au fost aduse o serie de 17 modificări legilor existente care vizează îmbunătăţirea funcţionării instituţiilor democratice, consolidarea transparenţei şi ( ...) regulilor privind conflictele de interese”.
APCE a invitat de asemenea „autorităţile ungare să solicite expertiza organismelor competente ale Consiliului Europei cu privire la aceste schimbări”, potrivit comunicatului citat de agenţia France Presse.