Consiliul NATO-Rusia s-ar putea întruni din nou în ianuarie, după o pauză de peste doi ani

Redactia | 25.12.2021

Consiliul NATO-Rusia s-ar putea reuni din nou în ianuarie, pentru prima oară după doi ani și jumătate de pauză, au anunțat reprezentanți ai organizației, sâmbătă. Rusia nu și-a dat încă acordul, însă.

Pe aceeași temă

Consiliul NATO-Rusia s-ar putea reuni din nou în ianuarie, pentru prima oară după doi ani și jumătate de pauză, au anunțat reprezentanți ai organizației, sâmbătă. Rusia nu și-a dat încă acordul, însă.

 Un oficial al NATO a confirmat că secretarul general a organizaţiei, Jens Stoltenberg, a decis că convoace o reuniune a acestui consiliu pe 12 ianuarie şi că alianţa se află în contact cu Rusia în legătură cu această posibilitate, conform Agerpres. 

Diplomația rusă a confirmat că a primit propunerea, însă a spus că aceasta mai este încă analizată, fiind necesare clarificări cu privire la format şi la agendă.

 „Însă noi suntem deschişi dialogului”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, potrivit agenţiei de presă TASS.

 Comasarea de trupe ale Rusiei lângă frontiera cu Ucraina stârneşte de câteva săptămâni îngrijorare în cadrul comunităţii internaţionale. Rusia a cerut „garanţii de securitate” din partea Occidentului, care să includă garanţia fermă că Ucraina nu va adera la NATO. Alianţa Atlanticului de Nord a respins cererea Rusiei, însă Jens Stoltenberg a reiterat de mai multe ori că doreşte să discute asupra problemelor în cadrul Consiliului NATO-Rusia.

 Cele mai recente negocieri în acest format au avut loc în iulie 2019, iar de atunci toate încercările de a stabili o dată pentru reuniune au eşuat. Unul dintre motive este acela că Rusia nu mai vrea să discute despre conflictul din Ucraina în cadrul acestui consiliu, condiţie pe care în special statele estice membre ale NATO nu doresc ca alianţa să o accepte.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22