Convorbire telefonică Putin - Obama pe tema Acordului de încetare a focului în Siria

Iulian Popescu | 14.02.2016

Presedintele Vladimir Putin si omologul sau american Barack Obama au convenit, intr-o convorbire telefonica purtata duminica, sa intensifice cooperarea diplomatica in vederea punerii in aplicare a acordului de la Munchen cu privire la Siria, a informat Kremlinul intr-un comunicat citat de Reuters.

Pe aceeași temă

 

Marile puteri au convenit vineri asupra unei "incetari temporare a ostilitatilor" in Siria, proces ce ar urma sa inceapa in termen de o saptamana, scrie Ziare.com.

 

Potrivit Kremlinului, ce doi lideri au dat o "apreciere pozitiva" discutiilor cu privire la Siria din 11-12 februarie de la Munchen. "In particular, a fost exprimat sprijinul pentru eforturile vizand doua tinte: incetarea focului si aspectele umanitare", a indicat Kremlinul.

 

Conform presedintiei ruse, in timpul discutiilor a fost subliniata necesitatea stabilirii de contacte stranse de lucru intre ministerele apararii rus si american, ceea ce le-ar permite "sa lupte cu succes impotriva Statului Islamic si a altor organizatii teroriste".

 

Tot potrivit Kremlinului, presedintele Putin a discutat cu liderul de la Casa Alba si despre importanta crearii unui front unit antiterorist, precum si despre situatia din Ucraina, mai precizeaza comunicatul Moscovei.

 

***

 

Acordul privind incetarea ostilitatilor in Siria are în vedere asigurarea accesului umanitar rapid în orașele siriene aflate sub asediu pentru o lungă perioadă. Totuși, discuțiile nu au atins un numitor comun în privința încetării complete a focului sau a bombardamentelor lansate de aviația rusă, transmite Reuters.

 

Decizia a fost luată în urma unei întâlniri marathon organizată în orașul german Munchen, la scurt timp după ce negocierile pentru pace susținute la Geneva de Națiunile Unite s-au gripat. Marile puteri, inclusiv Statele Unite, Rusia și alte state, și-au reafirmat determinarea pentru asigurarea unei tranziții politice atunci când condițiile de la sol vor fi îmbunătățite.

 

Totuși, secretarul american de Stat a recunoscut că, pentru moment, e vorba de un simplu acord pe hârtie. “Ceea ce vrem să vedem în următoarele câteva zile sunt acțiuni la sol, pe teren”, a spus John Kerry, adăugând că “fără o tranziție politică, nu e posibil să atingi pacea”.

 

Rusia, pe de altă parte, nu va înceta loviturile aeriene în Siria. Într-o conferință de presă, ministrul rus de Externe a punctat că încetarea ostilităților nu se aplică Statului Islamic și Frontului al Nusrah, organizație afiliată Al Qaeda. “Forțele noastre aeriene vor continua să lucreze împotriva acestor organizații”, a spus Serghei Lavrov.

 

Joi,  miniștrii Apărării din statele Alianței Nord-Atlantice au decis să crească sprijinul pe care NATO îl va da coaliției internaționale conduse de SUA în Siria și Irak împotriva Statului Islamic. E vorba despre avioane de supraveghere AWACS, a punctat Stoltenberg, subliniind că decizia va crește abilitatea coaliției de a “degrada și distruge gruparea teroristă Daesh, care e inamicul nostru comun”.

 

Rezultatele războiului: sute de mii de morți, refugiați, infrastructură distrusă

 

Un raport realizat de Centrului Sirian pentru Studierea Politicilor (SCPR) arată că, dincolo de sutele de mii de morți și răniți, anii de război civil din Siria au distrus infrastructura si institutiile țării. Victimele directe si indirecte ale razboiului se ridica la 470.000, un total mult mai mare decat cifra avansata de ONU.
 

11,5% din populatia tarii a fost ucisa sau ranita din Martie 2011 cand a inceput războiul civil, estimeaza autorii raportului. Numarul ranitilor este de 1,9 milioane.  
 

Speranta de viata a coborat de la 70 de ani in 2010 la 55,4 in 2015. Pierderile economice totale sunt estimate la 255 mld. dolari. Din cei 470.000 morti din cauza razboiului, 400.000 au fost ucisi direct de violente, restul de 70.000 cazand victime lipsei de ingrijire medicala adecvata, de mancare, apa curata si de locuinte decente.

 

Rușii, în Siria

 

De la 30 Septembrie, 2015, complicatul conflict din Siria a cunoscut o nouă evoluție, atunci când rușii au decis să se arunce în luptă cu aviația militară. De atunci, Moscova continuă să lovească la sol. Argumentul rușilor este acela al luptei antiteroriste. Iar dacă inițial indicau gruparea Daesh (Stat Islamic) drept principala depozitară a terorismului în Siria și Irak, treptat, discursul Moscovei a suferit modificări, astfel că și “alte grupări” sunt vizate de loviturile Suhoiurilor. Prin alte grupări, Kremlinul face referire bine înteles și la rebelii moderați care luptă împotriva lui Bashar al-Assad, cu sprijinul Occidentului.

 

Cele mai recente raportări arată că Moscova a lovit 875 de ținte “teroriste” în Siria, în luna Februarie. Asta înseamnă peste 200 de lovituri pe zi. La finalul anului trecut, un raport publicat de Reuters indica faptul că, în ciuda statisticilor prezentate de Kremlin, situația de pe teren arată că majoritatea loviturilor rușilor în Siria cad în zone în care nu e recunoscută o prezență puternică Daesh, ci mai degrabă e vorba despre regiuni controlate de rebelii anti-Assad.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22