Coreea de Nord. Seisme şi alunecări de teren în zona în care se fac teste nucleare

Dora Vulcan | 13.10.2017

Un cutremur de mică intensitate s-a produs vineri dimineaţă în apropierea poligonului de la Punggye-ri, unde Coreea de Nord desfăşoară teste nucleare, anunţă Reuters.

Pe aceeași temă

 

 

 Cutremurul a avut magnitudinea 2,7 şi a avut loc la o adâncime de trei kilometri, în provincia Hamgyong. Acesta este cel mai recent dintr-o serie de cel puţin trei mișcări telurice produse după testul nuclear făcut în 3 septembrie de Phenian, care a provocat un seism cu magnitudine 6,3, ceea ce i-a determinat pe experţi să afirme că ar fi putut fi afectată zona muntoasă din nord-vestul ţării, unde au avut loc toate cele şase teste nucleare.

 

De altfel,  specialiştii spun că seria de cutremure şi alunecările de teren din zona poligonului au drept cauză explozia puternică din 3 septembrie, care a destabilizat regiunea, motiv pentru care experţii apreciază că poligonul nu ar mai trebui folosit pentru teste nucleare.

 

„Explozia din 3 septembrie a avut o asemenea putere încât există posibilitatea ca tunelurile existente sub poligon să se fi prăbuşit”, a declarat Kim So-gu, cercetător la Institutul Sesimologic Coreean. „Cred că regiunea Punggye-ri este saturată. Dacă va mai avea loc un nou test regiune, ar putea risca o poluare radioactivă”, a spus cercetătorul.

 

„Motivul pentru care Punggye-ri a devenit poligonul de teste nucleare al Coreei de Nord este tocmai acela că zona era considerată stabilă şi că rareori au existat cutremure acolo”, a declarat un profesor de la Universitatea din Seul.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22