Pe aceeași temă
Testul balistic și presupusul test al unei bombe cu hidrogen făcute de către regimul comunist de la Phenian au determinat Coreea de Sud să se retragă la finalul acestei săptămâni din zona industrială Kaesong, administrată în comun de cele două state. Decizia nu a fost bine primită de Nord, care a catalogat mutarea Sudului drept o “declarație de război”, transmite Reuters.
Parcul industrial Kaesong reprezintă simbolul cooperării dintre Sud și Nord pentru mai bine de zece ani și are un statut de zonă militarizată. Zeci de camioane sud-coreene puteau fi văzute joi cum se întorceau peste graniță, încărcate cu bunuri și echipamente.
Phenianul a precizat, în context, că deciza de suspendare totală a operațiunilor în parcul industrial reprezintă un act impardonabil din partea Seulului. Probabil cel mai izolat și închis regim de pe glob, Coreea de Nord se referă la Sud ca fiind păpușa Statelor Unite în regiune.
Un scut anti-rachetă pentru Asia?
Testul balistic efectuat de Phenian în weekend-ul trecut poate determina o accelerare a desfășurării de tehnică defensivă americană în Asia. Statele Unite au ținut să reasigure principalii aliați din regiune – Coreea de Sud și Japonia – că rămân dedicate apărării lor, în contextul testului nord-coreean.
În timp ce Phenianul susține că a lansat un satelit pe orbită, duminică, Statele Unite și aliații spun că acest lucru e doar un pretext pentru un nou test balistic. Acum o lună de zile, regimul comunist nord-coreean a lansat un nou test nuclear, atrăgând până și criticile aliaților ruși și chinezi.
Potrivit Reuters, SUA și Coreea de Sud au spus că vor începe discuții formale pentru desfășurarea Terminalului pentru Apărare la Altitudini Înalte, sistemul sofisticat urmând a fi instalat în peninsulă “la cea mai rapidă dată posibilă”. Cum era de așteptat, China a reacționat. Beijingul și-a manifestat “îngrijorările profunde” cu privire la un sistem al cărui radar ar putea penetra teritoriul chinez. Poziția Chinei a fost transmisă atât la Seul, cât și la Washington. “Atunci când urmărește propria securitate, o țară nu trebuie să afecteze interesele de securitate ale altora”, a transmis în context purtătoarea de cuvând a ministerului chinez de Externe.
Test cu bombă de hidrogen
Autoritatile din Coreea de Nord au anuntat în ianuarie că au testat cu succes o bomba cu hidrogen. Institutul american de Geologie anunţase deja faptul că a inregistrat un cutremur cu magnitudinea de 5,1 in apropierea unui poligon de teste nucleare din Coreea de Nord.
Departamentul Apararii Statelor Unite "examineaza informatiile despre un posibil eveniment seismic langa instalatiile nucleare nord-coreene", declara un oficial american, sub acoperirea anonimatului, citat de Reuters. Casa Alba a anuntat ca nu poate confirma ca Phenianul a efectuat, intr-adevar, un test nuclear, insa ca va continua sa monitorizeze situatia. Specialistii sunt foarte sceptici ca a fost vorba despre un astfel de test, dar actiunea respectiva este ingrijoratoare.
Si Alianta Nord-Atlantica a reactionat la testul nuclear din ianuarie: Coreea de Nord submineaza securitatea regionala si internationala si actiunea desfasurata de Phenian reprezinta o violare clara a rezolutiilor Consiliului de Securitate al ONU, a transmis Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg.
Oficialul a condamnat continua desfasurare nucleara a Coreei de Nord si retorica sa inflamatoare si amenintatoare. “Cer Coreei de Nord sa respecte in totalitate obligatiile internationale asumate. Coreea de Nord ar trebui sa abandoneze programele sale nucleare intr-o maniera completa si ireversibila”, spunea Stoltenberg.