Coronavirus: AstraZeneca va testa combinarea vaccinului său cu cel rusesc, Sputnik V

Redactia | 11.12.2020

AstraZeneca a anunțat vineri că va testa combinarea vaccinului său contra Covid-19 cu cel rusesc, Sputnik V, o decizie despre care savanții ruși spun că va crește mult eficacitatea produsului.

Pe aceeași temă

Ideea fusese sugerată deja, luna trecută, pe Twitter, de dezvoltatorii ruși ai Sputnik V, transmite Reuters.

”Sputnik V ar fi bucuros să împărtășească unul dintre cei doi vectori adenovirali ai săi cu AstraZeneca pentru a crește eficacitatea vaccinului AstraZeneca. Folosirea a doi vectori diferiți pentru două doze de vaccin va duce la o eficacitate mai mare decât folosirea aceluiași vector în două doze”, au spus rușii pe 23 noiembrie.

Într-un comunicat de vineri, AstraZeneca a spus că ia în considerare modul în care poate evalua combinarea celor două vaccinuri și că va începe curând discuțiile cu Institutul Gamaleya din Rusia, cel care a dezvoltat Sputnik V, pentru a vedea dacă cele două vaccinuri bazate pe virusuri ale răcelii comune pot fi combinate cu succes.

AstraZeneca va începe testele clinice privind combinarea celor două vaccinuri până la sfârșitul anului, a declarat, tot vineri, șeful fondului suveran rus pentru investiții, fond care a finanțat dezvoltarea Sputnik V.

Kirill Dmitriev a adăugat că Rusia este decisă să înceapă producția comună a noului vaccin combinat după ce își va dovedi eficacitatea în testele clinice. Cooperarea dintre cercetători din țări diferite va fi decisivă în învingerea pandemiei, a mai spus Dmitriev.

Datele publicate săptămâna aceasta într-o revistă medicală arată că vaccinul dezvoltat de AstraZeneca împreună cu Universitatea Oxford are o eficacitate medie de 70,4%.

Rusia a susținut că Sputnik V este eficient în proporție de 92% în a proteja de îmbolnăvirea cu Covid-19.

Cooperarea dintre una dintre cele mai mari companii listate din Marea Britanie și institutul de cercetări de stat din Rusia sbuliniază presiunea pentru dezvoltarea unui vaccin eficient contra pandemiei, comentează Reuters.

Probabil, spune agenția de presă, decizia va fi văzută de Moscova drept un mult-așteptat vot de încredere în Sputnik V din partea unui mare producător occidental.

Unii cercetători din Occident au ridicat întrebări în privința vitezei cu care a lucrat Rusia, dând aprobarea prin agenția de reglementare și lansând vaccinările pe scară largă înainte ca testele clinice ce verificau siguranța și eficiența Sputnik V să fie încheiate.

Ambele vaccinuri folosesc adenovirusuri inofensive ca vehicule ce duc instrucțiuni genetice în corpul uman cu scopul de a provoca celulele să producă anumite proteine, o abordare ce a mai fost folosită în vaccinul anti-Ebola.


Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22