Pe aceeași temă
Procurorul Curţii Penale Internaţionale Karim Khan a anunțat luni, 28 februarie, că va deschide o anchetă asupra presupuselor crime de război comise de Rusia în Ucraina, transmite BBC.
„Există argumente solide pentru a crede că în Ucraina au fost comise atât presupuse crime de război, cât şi crime împotriva umanităţii”, a declarat procurorul Curţii Penale Internaţionale.
„Intenţia mea este ca această anchetă să cuprindă şi orice noi presupuse infracţiuni care intră în jurisdicţia Oficiului meu şi care sunt comise de orice parte la conflict, pe orice parte a teritoriului Ucrainei”, a adăugat acesta.
Guvernul Lituaniei a anunţat, luni, că va înainta o cerere procurorilor de la Curtea Penală Internaţională de a investiga „crimele de război şi crimele împotriva umanităţii din Ucraina”
Procurorul general Irina Venediktova a susținut că Uncraina va dovedi în fața Tribunalului că Vladimir Putin este ”principalul criminal de război al secolului XXI". Ea a mai spus că vor fi adunate toate probele și vor fi transmise Tribunalului de la Haga.
„Atacurile ruseşti de astăzi (vineri n.r.) împotriva unei grădiniţe pentru copii şi unui orfelinat sunt crime de război şi încălcări ale Statutului de la Roma“, a ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba.