Pe aceeași temă
Procurorul-șef al Curții Penale Internaționale, Karim Khan, a declarat că va începe „cât mai repede cu putință” să documenteze posibile crime împotriva umanității sau genocid comise în Ucraina, transmite The Guardian.
Cererea pentru o astfel de investigație făcută de 39 de țări va scurta cu câteva luni procesul, deoarece îi permite lui Khan să treacă la acțiune fără a mai cere aprobarea Curții Internaționale de Justiție de la Haga.
Karim Khan a mai precizat că o echipă de investigatori se îndreaptă deja spe Ucraina.
Este cea de-a opta zi a războiului din Ucraina, iar atacurile armatei rusești continuă. Noi explozii au avut loc peste noapte în Kiev și în Herson, în timp ce sirenele anti-aeriene au răsunat în multe alte orașe. Autoritățile ucrainene au confirmat că Herson și zona din jur sunt sub controlul armatei ruse. Șeful administrației regionale le-a cerut locuitorilor să rămână în casă, pentru că rușii sunt peste tot în oraș și sunt periculoși. Iar primarul spune că întâmpină dificultăți uriașe în a aduna morții și a-i înmormânta, precum și cu livrarea alimentelor și a medicamentelor. Orașul-port Mariupol de la Marea Azov, foarte important din punct de vedere strategic, este înconjurat de trupe rusești.