Pe aceeași temă
Organizatorii au afirmat că manifestaţia va fi o dovadă de unitate şi un preludiu la ceea ce organizatorii speră să fie un week-end de proteste în toată ţara.
Mark Ruffalo, actor şi unul dintre organizatorii protestului, a declarat într-un comunicat publicat înainte de miting că “mii de new-yorkezi se unesc pentru a se apăra reciproc, aşa cum vom face în fiecare zi pentru a apăra valorile pe care le preţuim – pentru a lupta pentru asistenţă medicală, justiţie, drepturile imigranţilor şi combaterea schimbării climatice”.
În timp ce Trump asculta un concert pe National Mall, din Washington, la care au luat parte artişti precum The Piano Guys, vedete pe YouTube, şi percuţionistul DJ Ravidrums, Robert DeNiro a vorbit în faţa manifestanţilor de la New York pentru a ironiza obiceiurile lui Trump pe Twitter, sub privirile lui Cher şi Ruffalo.
Ceva mai târziu, Alec Baldwin l-a imitat pe Trump, glumind că se îndreaptă spre Consulatul rus. El a îndemnat apoi la o 100 de zile de opoziţie.
“Dormitorul Lincoln este extraordinar, dar nu este mare”
Cher a declarat că a luat parte la miting pentru că vrea să le arate oamenilor "pericolul”. Ea şi-a exprimat îndoiala că Trump va găsi Casa Albă pe gustul său. “Dormitorul Lincoln este extraordinar, dar nu este mare”, a subliniat artista.
Şi primarul democrat al oraşului, Bill de Blasio, a participat la protest. “Mâine (vineri – n.r.), Donald Trump va avea puterea, dar mâine (vineri – n.r.) şi voi veţi avea puterea. Poate că Donald Trump controlează agenda la Washington, dar noi controlăm destinul nostru ca americani”, a subliniat el.
“Prezenţa primarului nu este despre protest, este despre apărarea New Yorkului şi despre a exprima clar că nu vom da înapoi în legătură cu politicile progresiste care au ajutat la a ne face oraşul măreţ”, a explicat purtătorul de cuvânt al lui de Blasio, Eric Phillips.
El a admis, însă, că alţii prezenţi joi seară ar putea avea poziţii mai dure. “Nu cred că toată lumea va fi aici pentru exact acelaşi motiv”, a spus el.
Protestatarii s-au strâns în apropiere de Central Park, la baza unuia dintre mulţii zgârie-nori din oraş care îi poartă numele lui Trump - Trump International Hotel and Tower. Mulţi dintre ei au spus că se tem de preşedintele-ales.
“Trump este o ameninţare directă pentru mine şi umanitatea mea”, a declarat Ravenne Reid, în vârstă de 19 ani, elevă la Colegiul John Jay. “Sunt îngrijorată în legătură cu creditele pentru studenţi şi în legătură cu drepturile femeilor şi în legătură cu alte un milion de lucruri. Nu puteam să nu fiu aici”, a adăugat ea.
Mitingul este, probabil, un semn al ceea ce va urma în următorii patru ani, în condiţiile în care clădirile cu numele lui Trump din oraşul natal al preşedintelui-ales oferă fundalul perfect pentru opozanţii faţă de politicile lui, scrie The New York Times.
"Rezistenţa în masă, în stradă"
Reid a considerat acest lucru o oportunitate. “Nu poţi ignora ce este chiar în faţa ferestrei tale. Sper ca imaginea tuturor acestor oameni să rezoneze cu el personal”, a subliniat ea.
“În această etapă, singura cale de a-l învinge pe Trump este rezistenţa în masă, în stradă (…). Gândiţi-vă la Piaţa Tahrir, gândiţi-că la Coreea de Sud – asta trebuie să se întâmple în ţară”, a subliniat Joan Hirsch, o organizatoare a protestului, lidera grupului Refuse Fascism.
Mitingul de la New York a fost unul dintre multele proteste care au afectat ţara înainte de învestirea lui Trump. Mişcarea de rezistenţă va culmina, însă, cu Marşul Femeilor, de sâmbătă, de la Washington, care ar urma să atragă 250.000 de oameni.
Rulote, autobuze şi maşini cu manifestanţi au ajuns la Washington pe tot parcursul săptămânii, iar manifestanţii au fost găzduiţi în biserici locale sau la prieteni.