Democraţia liberală şi regulile jocului global

"Problema e că Uniunea Europeană joacă întotdeauna respectând regulile. Putin se joacă cu regulile". Această descriere plastică a situaţiei din Ucraina îi aparţine primului ministru de la Kiev, Arseniy Yatsenyuk, şi este extrasă dintr-un interviu acordat recent săptămânalului german "Der Spiegel". Într-un sens mult mai general aprecierea este valabilă pentru Occident în ansamblu şi pentru situaţia la nivel global. Ce şanse ai să impui un anumit tip de comportament într-o lume în care regulile sunt încălcate sistematic de tot felul de actori: state, terorişti, indivizi? Fie că e vorba de protecţia proprietăţii intelectuale, de atacuri teroriste sau de unele cibernetice.

Asta nu însemnă neapărat că Vestul nu încalcă niciodată regulile. Intervenţiile militare din Irak sau din fosta Iugoslavie nu au avut un mandat din partea Consiliului de Securitate ONU. Un recent raport asumat doar de democraţii din Senatul american vorbea despre "tortura" la care ar fi recurs CIA imediat după atentatele din 11 septembrie 2001 la interogarea unor suspecţi de terorism aflaţi în detenţie. La fel, dezvăluirile lui Edward Snowden, în prezent refugiat la Moscova, au creat dificultăţi majore Washingtonului. Şi pe plan intern, unde deşi acţiunile NSA aveau acoperirea legală necesară, au existat destule voci critice care s-au plâns că s-a mers prea departe cu invadarea spaţiului personal, cât mai ales pe plan extern. Deşi în materie de spionaj aproape orice este permis, faptul că s-a făcut public că au fost interceptate convorbirile telefonice ale liderilor unor aliaţi ai Statelor Unite a produs iritare şi a creat falii în interiorul blocului occidental. Şi, ce e mai grav, toate aceste întâmplări au devenit calul preferat de bătaie al cercurilor activ anti-americane de pe vechiul continent.

Însă în ciuda acestui întreg cor de voci inflamate din zona liberală americană sau din cea a stângii şi extremei drepte europene gata să pună imediat semnul egal între acţiunile Occidentului, în principal ale Americii, şi ceea ce face Putin sau chiar mişcările teroriste islamice din Orientul Mijlociu şi Africa diferenţa este una de la cer la pământ. Nu e una de nuanţă ci de substanţă. Nu a fost anexat niciodată vreun teritoriu. Atacul asupra Sebiei a fost provocat de seria de represalii violente întreprinse de naţionalişti sârbi sub conducerea lui Slobodan Milosevici şi Ratko Mladici asupra musulmanilor bosniaci (la Srebrenica au fost masacraţi 8000 de oameni). Intervenţia în Irak poate fi considerată drept o greşeală geopolitică, o subestimare a faliei enorme care îi desparte pe shiiţi de sunniţi, dar să nu uităm că regimul lui Saddam Husein era unul dintre cele mai crude de pe planetă, avea pe conşiinţă zeci de mii de oameni ucişi cu arme chimice şi alte nenumărate crime abominabile.

De altfel, în destule situaţii, precum genocidul din Rwanda, americanii au fost acuzaţi că nu au intervenit mai devreme. Iar în timp ce Kremlinul aproape ştergea Cecenia de pe faţa pământului atunci când a dorit să se desprindă de Federaţia Rusă, în Marea Britanie s-a organizat un referendum legat de independenţa Scoţiei. Şi o altă idee des vehiculată, aceea că terorismul islamic a fost provocat de acţiunile militare intreprinse în Afganistan şi Irak, este un non-sens. Intervenţia din Afganistan a fost o consecinţă directă a atacului terorist de la 11 septembrie care a fost precedat de altfel de alte atentate majore: atacul terorist din octombrie 2000 asupra vasului USS Cole ancorat portul Aden din Yemen şi cele din 1998 asupra ambasadelor SUA din Kenya şi Tanzania în care şi-au piredut viaţa sute de persoane.

Însă, poate cel mai important lucru, chiar dacă uneori pot apare derapaje, democraţiile de tip liberal au la dispoziţie o mulţime de mecanisme instituţionale, o presă liberă şi o societate civilă puternică pentru a le corecta. Nimic de acest gen nu există în afara spaţiului occidental. Nici în Rusia, nici în China, ca să ne referim doar două puteri globale. Din contra, autorităţile de la Moscova controlează autoritar cam toată mass media, deciziile din justiţie sunt comandate politic (cazul lui Hodorkovsky este ilustrativ din acest punct de vedere) iar opoziţia e mai degrabă simbolică. Alexey Navalny, care a obţinut 30 de procente la alegerile pentru primăria Moscovei, este ţinut în arest la domiciliu din februarie 2014. În timp ce în China în afară de faptul că toţi dizidenţii sunt arestaţi sau plasaţi sub strictă supraveghere, că nu există presă liberă, că Facebook, Twitter, YouTube şi alte reţele sociale sunt interzise, o armată de 300 de mii de cenzori monitorizează non-stop activitatea reţelelor sociale chinezeşti Baidu şi Weibo (copiate după Twitter şi Facebook).

"Democraţia de tip occidental este cea mai puţin proastă dintre toate celelalte variante posibile". Celebra butadă a lui Winston Churchill pare uitată astăzi de către mulţi. Regimuri autoritare precum cele de la Moscova sau Beijing sunt văzute drept alternative viabile prin alte părţi ale lumii. Însă problemele cele mai mari cu care se confruntă acest model de societate sunt mai degrabă cele de acasă. Iar dezbaterea recentă prilejuită de publicarea raportului senatorial de la Washington privind "tortura" CIA sau cazul Snowden scot în evidenţă dificultăţi majore la care s-a ajuns pe teme fundamentale precum raportul dintre stat şi cetăţean, protecţia spaţiului privat. Sau, mai pe scurt, gestiunea celor două deziderate esenţiale din perspectiva oricărei democraţii liberale, aflate în competiţie: siguranţa, securitatea la nivel individual şi naţional vs drepturile şi libertăţile individuale. Cei care au aplaudat dezvăluirile legate de interogarea "dură" a suspecţilor de terorism de către CIA cred că trebuie să prevaleze respectarea strictă a ultimelor. Că nimic nu justifică încălcarea acestor drepturi chiar şi dacă există o acoperire legală din acest punct de vedere. Se face uneori trimitere la situaţii din trecut (cel de-al doilea război mondial, de pildă) în care regimuri dictatoriale, presupus mai eficiente, au pierdut în faţa puterilor democratice.

Este o teză convingătoare. Numai că ignoră unele aspecte total diferite ale lumii contemporane. Vladimir Putin a demonstrat în Ucraina cum se poate juca cu regulile. Nu a fost o intervenţie militară clasică. S-a recurs la un aşa numit război hibrid: infiltrări de "patrioţi" fără însemne militare, bine instruiţi şi înarmaţi, atacuri cibernetice plus propagandă, multă propagandă. Ca şi când ceea ce s-a întâmplat iniţial în Crimeea şi mai apoi în regiunea Donbas a fost total în afara intervenţiei unui actor statal tradiţional. Pe acest model ar putea fi create turbulenţe şi în alte părţi din fosta Uniune Sovietică în care există minorităţi ruseşti. Precum în Narva, în Estonia. Nici ISIS nu este un actor statal tradiţional deşi controlează în prezent, în Irak şi Siria, o suprafaţă mai mare decât cea a Marii Britanii. Un jihadist ISIS de origine germană declara recent unui jurnalist neamţ că pentru a-şi atinge obiectivul final, instaurarea unui califat global Sunni (inclusiv în Europa şi America) în care Sharia să fie legea supremă, nu vor ezita să execute 150 de milioane de shiiţi, chiar 500 de milioane de creştini, evrei, sau de alte credinţe, dacă va fi nevoie.

Sigur, e multă bravadă propagandistică în acest gen de ameninţări. Însă, pe de altă parte, oameni atât de fanatizaţi sunt capabili de orice acţiuni teororiste, oricât de abominabile, nu au limite. Nu ar ezita probabil nici o clipă sa detoneze o bombă nucleară într-unul dintre marile oraşe occidentale dacă ar putea să o facă. La acest nivel de risc îţi mai poţi permite să fii la fel de intransigent atunci când ceri respectarea strictă a regulilor? Iar ISIS, Al Qaeda sau Boka Haram (din Nigeria) sunt doar o parte a problemei. Avem şi entităţi statale, precum Coreea de Nord, care are arme nucleare şi a patra cea mai mare armată de pe glob condusă de un regim paranoic, de la care te poţi aştepta la orice. Sau Pakistanul, o ţară cu 180 de milioane de locuitori, cu arme nucleare, în care armata şi serviciile de securitate cultivă de mulţi de zile o relaţie incestuoasă cu grupări teroriste care acţionează în Afganistan şi India. Iată că, aşa cum s-a văzut recent la Peshawar, unde terorişti islamici au asasinat 132 de copii într-o şcoală patronată, culmea, chiar de armată, că acest tip de strategie se poate întoarce oricând împotriva ta.

Poate supravieţui, nealterat, modelul de societate occidental în tot acest context? Se va deplasa tot mai mult accentul pe securitate, cu costurile inerente pe care le incumbă acest lucru? De fapt, s-ar putea ca miza să fie mult mai mare decât suntem dispuşi să ne imaginăm astăzi. În urmă cu zece ani, un celebru astrofizician britanic, Martin Reese, care a fost, între 2005 şi 2010, preşedintele Societăţii Regale de Ştiinţe făcea o declaraţie şocantă: "Şansele ca omenirea să supravieţuiască secolului al 21-lea sunt de numai 50 de procente". Războiul nuclear, terorismul biologic, dezastre ecologice pot provoca extincţia globală a rasei umane.

Deocamdată nu putemn decât să constatăm că în 2014 terorismul islamic a cunoscut o recrudescenţă masivă iar Rusia a anexat nonşalant un teritoriu aparţinând altei ţări chiar în inima continentului european. Şi e greu de crezut că 2015 va fi un an mai liniştit. Poate nu acesta este tonul potrivit pentru a încheia un an şi a începe unul nou. Urările tradiţionale sună altfel. E bine să ne păstrăm speranţele. Însă o bună doză de realism este la fel de recomandabilă.

Articol preluat: ziaruldeiasi.ro