Pe aceeași temă
„În vederea asigurării securităţii maxime a populaţiilor civile, Ministerul (rus) al Apărării nu exclude posibilitatea de a prelua conrolul total al marilor oraşe care sunt deja încercute”, a spus luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Purtătorul de cuvânt a respins, de asemenea, afirmaţiile responsabililor occidentali potrivit cărora Vladimir Putin este „dezamăgit că soldaţii săi nu avansează suficient de repede".
Potrivit lui Peskov, preşedintele rus a ordonat până acum ca „Ministerului Apărării să nu lanseze un asalt rapid asupra marilor centre urbane, inclusiv Kiev" pentru a evita pierderi grele în rândul civililor. De asemenea, a asigurat el, dacă se va întâmpla acest lucru, culoarele umanitare vor fi menţinute.
Întrebat de jurnaliştii Reuters despre afirmaţiile unor oficiali americani potrivit cărora Rusia a cerut Chinei echipament militar, Peskov a răspuns negativ. "Rusia deţine propriul potenţial independent pentru a continua operaţiunea. După cum am spus, aceasta decurge în conformitate cu planul şi va fi încheiată complet şi la timp", a spus Peskov.
„Nu totul decurge așa cum ne-am fi dorit”
Cu toate aceste declarații războinice, un apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, șeful Gărzii Naționale Viktor Zolotov, a admis că „operațiunea militară specială”, așa cum este denumită oficial în Rusia invazia din Ucraina, nu s-a derulat atât de repede cum și-ar fi dorit Kremlinul, relatează Reuters.
Șeful Gărzii Naționale a dat vina pe „forțele de extremă dreapta” ucrainene care s-ar fi infiltrat printre civili, Zolotov reluând astfel una dintre acuzațiile vehiculate constant de Moscova. De altfel, „denazificarea” Ucrainei este unul dintre pretextele utilizate de Kremlin pentru a-și justifia „operațiunea militară specială”.
Vorbind duminică după o slujbă religioasă oficiată chiar de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Kirill, Zolotov a declarat: „Aș vrea să spun că, într-adevăr, nu totul merge așa de repede cum ne-am dori. Dar ne îndreptăm spre obiectivul nostru pas cu pas. Victoria va fi a noastră, iar această icoană va proteja armata rusă și va accelera victoria”, a spus el.
Zolotov este unul dintre cei mai influenți oameni ai securității ruse. În trecut a fost garda de corp a lui Putin, pentru ca mai apoi să fie numit șeful Gărzii Naționale.
Comentariile sale reprezintă cea mai semnificativă recunoaștere publică a faptului că invazia Ucrainei nu a decurs conform planurilor Kremlinului. În plus, ele par să contrazică afirmațiile făcute vineri de ministrul apărării Serghei Șoigu, care îi spunea lui Putin că ”totul merge conform planului”.
****
Este a 19-a zi de la începutul invaziei în Ucraina.
Bombardamentele armatei ruse continuă în mai multe orașe. În Kiev, a fost lovit un bloc de locuințe cu nouă etaje, iar cel puțin doi oameni au fost uciși. Rusia ar fi cerut Chinei ajutor militar și sprijin în vederea eludării sancțiunilor, spun oficialii americani. În timp ce atacurile continuă, luni va avea loc o nouă rundă de negocieri între Rusia și Ucraina. În tot acest timp, exodul refugiaților continuă - circa 2,7 milioane de oameni și-au părăsit țara până în prezent, potrivit ONU.