Pe aceeași temă
Este experiența directă prin care a trecut Dmitro Litvinenko, un jurnalist ucrainean capturat de forțele ruse în Donbas în 2014. El a explicat, într-un interviu în exclusivitate pentru Digi24, de ce este convins că țara sa va învinge în război, oricât de greu ar fi.
- Dmitro, povestiți-ne vă rog ce s-a întâmplat cu dumneavoastră în 2014, când ați plecat pentru filmări în Donețk și ați fost luat prizonier de soldații ruși?
Dmitro Litvinenko: Războiul a început din 2014. Atunci au fost bombardamente în Donețk. A fost un atac asupra aeroportului. Am decis să mergem să vedem ce e acolo. Am ajuns și am văzut orașul în ambuscadă, într-o stare ciudată, toți se temeau de orice. A fost jefuit un supermarket. Am vrut să mergem să filmăm supermarketul jefuit. Ne-au spus că este posibil și că au fost acolo și alți colegi jurnaliști, de aceea am mers. Și pe drum am fost opriți.
Ne-au pus saci pe cap, ne-au separat între noi, șoferul, operatorul și pe mine ca jurnalist în camere diferite și au început să ne lovească pentru a înțelege cine suntem. Pentru că ei credeau că noi nu suntem jurnaliști, că noi trădăm coordonatele punctelor militare rusești pentru armata ucraineană. Ceva de genul acesta. Și au avut nevoie de vreo 2-3 zile să înțeleagă că suntem jurnaliști și că nu trebuie să ne lovească. Pentru că la început, nu voiau scandaluri inutile, ne-am gândit la asta.
Alt fapt important care mi-a atras atenția a fost când am fost interogați. Eu sunt originar din regiunea Donețk, ucrainean din Donbas. Eu știu că acolo avem o limbă rusă specifică. Cei care m-au torturat erau ruși din afara Donbasului. Erau ruși. Erau ruși din Rusia. Asta se auzea în fiecare cuvânt.
„Așa sunt rușii. Te bat trei zile, îți rup picioarele, apoi spun: Frate, scuză-ne”
Timp de două zile ne-au lovit, cu mâinile și cu picioarele. Ne-au lovit, ne-au luxat picioarele, ne-au lovit puternic în genunchi, au rupt articulațiile genunchilor și spatele era în totalitate albastru-negru. Apoi mi-au zis: Am văzut că e ziua ta, ne-am uitat în pașaport, hai să bem! Hai să sărbătorim ziua ta de naștere la ora 3 noaptea.
Apoi le-am explicat că trebuie să fiu eliberat, ei au spus: Da, trebuie să te eliberăm. Iartă-ne. Așa sunt rușii. Te bat trei zile, îți rup picioarele, apoi spun: Frate, scuză-ne. Suntem frați, nu? Totul este bine.
- Cum au ajuns acei oameni să vă filmeze acolo, în subsoluri?
Dmitro Litvinenko: Ei chiar ne filmau. Nici nu înțelegeau cât de sălbatic era ce făceau. Ei filmau, făceau asta de parcă voiau să îmi rămână amintire. Făceau asta ca eu să nu mă mai întorc acolo. Eu sunt din Donețk, din Horlivka. Acolo locuiește mama mea. Mi-au dat de înțeles să nu mai vin aici. Apoi, nu m-am mai întors acolo din 2014 până acum, la patria mea.
- Cum ați reușit să vă eliberați din această situație?
Dmitro Litvinenko: Pur și simplu. Două zile tot căutau răspunsuri, au înțeles că sunt jurnalist, nu un angajat al Forțelor armate, un soldat al armatei. De ce să mă țină? Și m-au lăsat într-o atmosferă relaxată, de parcă nimic rău nu s-ar fi întâmplat. Mi-au zis că dacă am probleme, să le spun. Le-am zis că nu îmi mai găseam mașina, a fost dată, mi-au luat banii. Ei ascund totul sub o mască de lipsă de seriozitate. Acum ei distrug orașe, pentru ei și asta este o glumă. Chiar organizează ziua... Recent, în Herson, voiau să organizeze Ziua Rusiei, ceva de genul. Se mai și mirau, de ce așa puțini oameni au venit la eveniment? Sau în Mariupol. Ei distrug orașe, apoi zic: De ce v-ați supărat pe noi? Mie îmi rupeau picioarele și se mai mirau: De ce ești supărat, de ce nu vrei să bei cu noi? Ăsta e un specific al gândirii lor.
Cum era viața în Mariupol
- De atunci, cum au decurs relațiile dintre Ucraina și Rusia și cum a evoluat fiecare dintre aceste țări?
Dmitro Litvinenko: Ucraina nu mai avea niciun fel de iluzie. Aveam un partid pro-rus mic și acest curent se tot micșora. Ucraina înțelegea că trebuie să se dezvolte și mai ales să dezvolte orașele de la frontieră, pentru a le arăta lor ce înseamnă Ucraina și a fi pe un teritoriu ucrainean. Mariupol a devenit un fel de model. A fost un oraș minunat, era un oraș contemporan, cu transport eficient cumpărat cu ajutorul Uniunii Europene, al partenerilor noștri. Oamenii au începtu să se unească în asociații de proprietari, au început să preia responsabilitatea, lăsau patronajul sovietic. Au început cu totul altfel să arate curțile dintre blocuri, pentru că oamenii au început să se ocupe de ele. În Mariupol au început să aibă loc diverse festivaluri de cultură. Nu era festivaluri simple, cu oameni care vin și pleacă. Localnicii veneau la concertele DahaBraha, ale trupelor ucrainene din Transcarpatia, din Liov.
Era o integrare foarte rapidă a Mariupolului. Cred că asta îi speria pe ruși. Ei vedeau cum aceste regiuni plecau de la ei în totalitate. Mai ales mental. Acolo nu mai era nicio nostalgie după Uniunea Sovietică. De aceea cred că ei forțau toate aceste lucruri. Aceeași situație a fost în Kramatorsk, Bahmut, arătau bine Sievierodonețk, Lîsîceansk, aceste orașe au început să se dezvolte, Slaviansk. Au început să progreseze.
Ucraina, tot mai departe de Rusia
În Republica Populară Donețk nu se dezvoltau teritoriile. Acolo locuiește mama mea, știu că la ea de 7 ani liftul nu funcționează. A încetat la începutul războiului și așa a rămas. De acolo au emigrat oamenii, au rămas bătrânii. Au rămas doar tinerii spălați pe creier, care susțineau Rusia, dar cei care doreau să se dezvolte, care au copii, au înțeles că acolo nu au viitor, ci în Ucraina. Asta e o altă tragedie. Că avem teritorii de unde a plecat toată populația activă, persoane cu o poziție activă. Este o tragedie care va crea multe probleme de rezolvat. Acolo sărbătoreau zilele de naștere ale lui Lenin, la noi aduceau troleibuze moderne, hibride, care funcționează parțial cu electricitate și parțial cu Diesel.
- Ce părere ai, în ultimii 8 ani a existat un progres în Rusia?
Dmitro Litvinenko: De unde să aibă un progres ei? De unde? Ei se întorc în timpurile lui Ivan cel Groaznic, este de fapt un regres când elevii olimpici învață aceste lucruri. De unde să aibă un progres? Cosmosul rusesc, au o stație aeronautică pe care șoarecii au ros-o și au apărut găuri în ea. Progresul poate apărea doar unde e pace globală, unde au respect pentru reguli, pentru parteneri, unde există o viziune despre viitor și nu visuri din trecut. Pe trecut nu poți construi. Ce progres există în Statul Islamic? Ei trăiau după vremurile lui Mahomed. Rușii trăiesc după vremurile lui Ivan cel Groaznic. Ei spun acum că ale lui Petru I, dar înclin să cred că este Ivan cel Groaznic.
Ivan cel Groaznic nu poate să-l învingă pe Elon Musk
- Care este situația actuală din Ucraina, din Kiev, din Donețk și ce șanse există pentru izbândă?
Dmitro Litvinenko: Nu știu de șanse. Nu pot să spun. Pot să menționez că 98-99% dintre ucraineni sunt siguri că vom reuși. Rușii mai au arme, au în continuare la fiecare luptător ucrainean 10 ai lor. Ei au înțeles că aici nimeni nu se bucură de venirea lor. Efectul primelor zile când ei mergeau în paradă, aduceau uniforme, duceau orchestra, credeau că totul va fi foarte bine și vesel. În schimb, au început să fie bătuți, cu durere. Acum, ei sunt loviți și nu mai sunt la fel de naivi. De aceea cred că ei luptă cu mai multă atenție. Rusia este, probabil, o țară bogată, are mulți bani. Chiar și în timpul războiului UE le-a dat 100 de miliarde de euro pentru resursele din energie. Sunt probleme, probabil. Dar știm că nu poate trecutul să învingă viitorul. Ivan cel Groaznic nu poate să îl învingă pe Elon Musk. Pur și simplu nu poate.
„Avem acest spirit de la cazaci”
- În Kiev, în Donețk ce atmosferă este acolo acum?
Dmitro Litvinenko: Acolo s-au întors mulți ucraineni, mai ales bărbați. Eu am trei copii, de exemplu, și nu fac asta momentan, pentru că nu vreau ca ei să alerge, este un stres. Am fetițe, trei fetițe. Nu vreau ca ele zilnic să fugă la fiecare sirenă în subsoluri. Nu știu cum le-ar influența asta. Ce atmosferă e? Oamenii se obișnuiesc cu orice. Dar trebuie să înțelegem din nou că ucrainenii, 98% dintre ei cred că vom izbândi. Asta nu ne-o poți lua. Propaganda rusească a fost dintotdeauna setată să ducă în disperare populația, spunând că nimic nu le va ieși, că totul e distrus. Acest lucru lipsește la noi cu desăvârșire. De aceea nu știu. Cred că pe câmpul de luptă vom fi victorioși, sincer să fiu. Dacă totul va fi după promisiunile partenerilor, iar SUA spunea că vor răsturna cerul și pământul pentru noi, noi nu cerem asta, noi avem nevoie de arme. Azi, Podoliak a semnat pentru HIMARS, 500 de tancuri, nu este atât de mult. Dorința de a lupta există la ucraineni. Ei sunt luptători buni, avem acest spirit de la cazaci. Toți rușii știu cum ucrainenii îi alungau când luptau pentru ce le aparținea. Există o înțelegere de ce avem acest război, există o înțelegere că avem dreptate și că binele învinge răul. Nu știu, depinde dacă Europa va permite asta. Depindem acum de Europa, de America mai ales. Dorință există, dar putere, ca să nu ne dăm bătuți...
„Cred că în august vom avea mari reușite. Apoi va trebui să recuperăm Crimeea”
- Când ai venit cu familia ta în Bratislava și cât vei mai sta acolo, când te gândești să te întorci acasă?
Dmitro Litvinenko: Sincer să fiu, inițial credeam că mă voi întoarce până la începutul verii, pentru că la început era evident că vom izbândi. Putin a greșit în toate privințele. E ca și cum ai veni în cazinou și ai paria pe albastru și să fii sigur că vei câștiga. Dar nici nu există culoarea în jocurile de noroc, ai doar roșu și negru.
La început, credeam că băiatu' se va arde și va pleca. Eu mă voi întoarce acasă și peste 2-3 luni vom restaura Ucraina de la zero prin reparații rusești. Acum înțeleg că va fi un proces mai îndelungat, pentru că Rusia are 3.300 de lansatoare multiple de rachete, sistemul de foc în masă. Ucraina avea 490. SUA are 1.300. Rușii au multe arme, dar multe sunt vechi și ineficiente. Cred că, dacă totul va decurge bine, în august vom avea mari reușite. Apoi va trebui să recuperăm Crimeea, dacă armata noastră îi va bate - și o va face -, atunci vom avea și Crimeea, apoi vom petrece nu doar Crăciunul, dar și altceva la fel de bun. Dă Doamne ca totul să fie așa! De altfel, totul depinde de starea ucrainenilor. Depinde de multe, ca ei să nu obosească, să lupte și să țină minte că există Ucraina și că ea stă pe valorile noastre comune.
„Există acești Stalini comuniști care vor să vină nu doar la noi, ci și în București. Noi îi ținem”
Granița ucraineană, în partea Europei, nici nu mai există. Este o mare Ucraină și îmi doresc mult ca oamenii să simtă asta. Nu doar stăm, bem cafea și e bine, dar avem valori europene, avem libertate. Există acești Stalini comuniști care vor să vină la noi, nu doar aici, și în București. Noi îi ținem.
- Războiul poate să ajungă și în alte țări europene? Ce crezi?
Dmitro Litvinenko: Da, deja vorbesc tot mai des de Lituania. Ce le lipsește? Nimeni nu spune să bombardeze Lituania, dar e posibil ca ei să își dorească oprirea activității aeriene de deasupra teritoriului pentru protejarea Kaliningradului. Nu știu. În Rusia este Ivan cel Groaznic. Trebuie să înțelegem că acolo nu e nimic rațional. Acolo s-au trezit șamanii acum, răul cel vechi, Mordor, Sauron, toate spiritele sunt acolo, sunt de necuprins. Hoarda de Aur s-a trezit acolo. Nu are logică, e doar dorința de a captura totul în jur. Acum Ucraina ține apărarea pentru toată Europa, e adevărat? Ține spiritul pentru tot continentul? Este important nu doar ca ucrainenii să creadă asta, ei o fac deja, contează ca Europa să creadă asta, dar să nu creadă că ne certăm pentru sare. E ca și atunci când soția și soțul s-au certat, nu se bat, dar își vorbesc urât. De ce să te amesteci? Este o astfel de logică și este îngrozitoare, pentru că nu este vorba de astfel de relații. De 400 de ani luptăm cu ei.
- Mulțumesc frumos, Dmitro, pentru această discuție, pentru că ne-ai relatat experiența ta și viziunea ta. Îți doresc toate cele bune.
