Doi bărbați înarmați au luat ostatici într-o biserică din Franţa. Un preot, ucis

E.b. | 26.07.2016

Doi bărbați înarmați cu cuțite au luat marți mai mulți ostatici (între patru şi şase oameni) într-o biserică din oraşul Saint-Etienne-du-Rouvray, aflat din nordul Normandiei, a anunțat Poliția, conform Reuters. Un preot a fost ucis, iar un ostatic este grav rănit. Stat Islamic a revendicat atacul din biserică.

Pe aceeași temă

 

 

UPDATE: Gruparea teroristă Stat Islamic a revendicat atacul din biserică, soldat cu un mort şi doi răniţi. "Atacul a fost comis de doi soldaţi ai califatului", a transmis reţeaua teroristă într-un comunicat difuzat de agenţia Amaq.

 

UPDATE: Agresorii l-au ucis pe preotul Jacques Hamel, care avea 84 de ani, pe care l-au înjunghiat în gât, şi au rănit grav un enoriaş, care se află în prezent „între viaţă şi moarte”, a anunţat Ministerul de Interne.

 


UPDATE: Preşedintele Francois Hollande, care a ajuns la biserica din Normandia unde două persoane au luat ostatici şi au ucis un preot, a condamnat „asasinatul laş comis de doi terorişti care se declară din Statul Islamic”, relatează Itele, conform news.ro.

 

UPDATE: Conform unei surse din poliție, preotului bisericii din Saint-Etienne-du-Rouvray i-a fost tăiat gâtul de către un atacator. Un alt ostatic este grav rănit, conform declaraţiei unui purtător de cuvânt al Ministerului de Interne pentru postul de radio France Info.

 

UPDATE: O sursă apropiate anchetei afirmă că cei doi atacatori purtau "barbă", conform Le Point. Ziarul mai relatează că forțele de ordine au ucis doi atacatori, iar un poliţist a fost rănit. 

 

UPDATE: Nu este clar deocamdată dacă atacatorii au fost uciși sau dacă au fost capturați în viață, în timpul operațiunii poliției, transmite Reuters.

 

Preotul Jacques Hamel

 

UPDATE: Cei doi agresori au fost "neutralizați", a declarat o sursă din poliția franceză, care a menționat că unul dintre ostatici a fost ucis, conform Reuters.

 

Mai mulţi oameni au fost luaţi ostatici la o biserică din nordul Franţei. Autorii luării de ostatici, de la o biserică din Saint-Etienne-du-Rouvray, l-au înjunghiat în gât cu un cuţit pe preot, care a murit, înainte de a fi la rândul lor ucişi de forţele de ordine, relatează Le Parisien, preluat de news.ro.

 

Cei doi bărbaţi ănarmaţi cu cuţite ar fi strigat DAESH, acronimul pentru organizaţia teroristă Stat Islamic, la intrarea în lăcaşul de cult, relatează Le Parisien, care precizează că un enoriaş şi un ofiţer din forţele de ordine au fost răniţi.

 

 

Potrivit primelor informaţii, cei doi agresori luaseră cinci ostatici: un preot, două călugăriţe şi doi enoriaşi. Nu este clar deocamdată ce i-a determinat să comită un astfel de atac.

 

 

Preşedintele francez Francois Hollande şi ministrul francez de Interne Bernard Cazeneuve sunt aşteptaţi la din Saint-Etienne-du-Rouvray, unde a avut loc incidentul, iar  procuratura cu atribuții antiteroriste din Paris deschide o anchetă în acest caz, conform Reuters

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22