Pe aceeași temă
Citand un oficial european apropiat anchetei, The Washington Post a facut publica identitatea a inca trei teroristi: fratii Ibrahim si Salah Abdeslam si un alt barbat, Bilal Hadfi, relateaza The Guardian. Potrivit sursei, toti trei locuiau in Belgia, dar primii doi erau cetateni francezi.
'Două automobile înmatriculate în Belgia au fost găsite la Paris' de către anchetatorii francezi, 'una în apropierea (sălii de concerte) Bataclan, iar alta lângă (cimitirul) Pere Lachaise', au explicat procurorii belgieni, potrivit cărora 'ancheta demonstrează că aceste două vehicule au fost închiriate la începutul săptămânii în regiunea bruxelleză'.
'O persoană care a închiriat unul din vehicule a făcut obiectul unui control la Cambrai (nordul Franței), la 14 noiembrie, ora 9.10, pe autostrada A2 în direcția Belgiei. Mașina controlată a fost apoi interceptată la Molenbeek-Saint-Jean ieri (sâmbătă) după-amiază', adaugă Parchetul federal.
În total, șapte persoane au fost reținute începând de sâmbătă în Belgia în cadrul anchetei privind atentatele de la Paris, iar 'unele dintre aceste persoane ar putea fi deferite judecătorului de instrucție în orele următoare', indică aceeași sursă.
Conform Parchetului, poliția a procedat sâmbătă la percheziții la Molenbeek, obiectele confiscate fiind în curs de examinare.
'Din prima oră, autoritățile judiciare belgiene și franceze colaborează activ. Pentru a accelera schimbul de informații, au decis să constituie o echipă comună de anchetă', mai menționează Parchetul federal, precizând că 'anchetatori francezi se află în prezent la Bruxelles'.
CITIȚI ȘI: UPDATE: Unul dintre teroristi a fost identificat - francez radicalizat, cunoscut politiei