Pe aceeași temă
„Acest fals dosar a fost făcut doar pentru a influența rezultatul viitoarelor alegeri prezidențiale din 2024 și ar trebui închis imediat”, a declarat fostul președinte și actual candidat republican, Donald Trump, la întoarcerea sa la reședința sa din Mar-a-Lago după ce a fost inculpat oficial de un tribunal din New York.
„Singura crimă pe care am comis-o a fost să apăr fără teamă națiunea noastră de cei care încearcă să o distrugă”, a spus Trump, înainte de a-l ataca pe procurorul democrat din Manhattan care l-a inculpat, Alan Bragg.
„Este o ingerinţă electorală masivă", a denunţat Donald Trump în faţa susţinătorilor săi, criticându-l puternic pe procurorul din New York, care este un democrat.
„Infractorul este Alvin Bragg... el ar trebui să fie urmărit penal sau, cel puțin, ar trebui să demisioneze”, a continuat el.
Nici judecătorul Juan Merchan, care conduce procesul, nu a scăpat de acuzațiile de părtinire și de legăturile familiei acestuia cu Partidul Democrat: „Am un judecător care îl urăște pe Trump, împreună cu familia sa, care are o fiică care a lucrat pentru Kamala Harris (vicepreședintele democrat al SUA – n.r.) și care în prezent este plătită de către echipa de campanie Biden/Harris ... Este exact ca în fosta Uniune Sovietică. Acolo suntem noi!”
Miliardarul a vorbit pe larg despre celelalte anchete cu care se confruntă, de la presiunea asupra oficialilor electorali din statul Georgia până la gestionarea arhivelor de la Casa Albă, criticând de fiecare dată investigațiile „frauduloase".
În timpul discursului său dezlânat de aproximativ 20 de minute, fostul chiriaş de la Casa Albă a menţionat, ca de obicei, acuzaţiile sale de fraudă la alegerile prezidenţiale din 2020, un refren binecunoscut, la care încă au rămas sensibili milioane din adepţii săi.
O ţară cufundată în violenţă şi criminalitate, riscul unui „al treilea război mondial", un dolar care „se prăbuşeşte"... Donald Trump nu a avut cuvinte suficient de dure pentru a denunţa rezultatele succesorului său, democratul Joe Biden. Discursul său de marţi seara a dat mai mult impresia unui miting de campanie decât a unui discurs al apărării.
Cu câteva ore mai devreme, în Manhattan, fostul preşedinte republican în vârstă de 76 de ani a pledat nevinovat pentru falsificarea unor documente contabile într-un proces penal care a stârnit pasiuni în SUA. În această audiere fără precedent pentru un fost preşedinte american, el a pledat nevinovat în cazul celor 34 de capete de acuzarea aduse împotriva sa de procurorul Alvin Bragg. Lăsat liber fără control judiciar, Donald Trump va încerca să facă totul pentru a evita un proces în ianuarie 2024, cu doar câteva luni înaintea alegerilor prezidenţiale pe care speră să le câştige. Judecătorul Juan Merchan a spus că un proces penal ar putea începe în ianuarie anul viitor, avocaţii lui Donald Trump prezenţi la audiere preferând primăvara anului 2024.
<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/WcqCbU4CpKI" title="Donald Trump delivers remarks from Mar-a-Lago after arraignment" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share" allowfullscreen></iframe>